24 decembrie 2024

Prefectura interzice Moinestiului sa se imprumute

Creditul de 3 milioane de euro ajunge in contencios-administrativ

Municipalitatea moinesteana se va judeca in contencios-administrativ cu Prefectura pe seama contractarii unui credit de 3 milioane de euro. In luna mai, Consiliul Local (CL) Moinesti si-a dat acordul de principiu pentru ca primaria sa realizeze un imprumut bancar in vederea finantarii unor proiecte publice de interes local. Hotararea CL Moinesti a fost contestata in instanta de Prefectura. Conform edilului Viorel Ilie (PC), reprezentantii Prefecturii si-au motivat actiunea prin faptul ca primaria ar avea datorii mari. In replica, primarul Ilie sustine ca Prefectura se afla in eroare si ca datoriile municipalitatii sunt de ordin curent.

Municipiul Moinesti nu va mai contracta creditul de 3 milioane de euro aprobat, inca din luna mai, de CL. Cauza blocajului administrativ o constituie contestarea de catre Prefectura a legalitatii hotararii CL Moinesti, in temeiul careia administratia locala ar fi urmat sa se imprumute. Hotararea a fost contestata saptamana trecuta, reprezentantii Prefecturii sustinand ca ea ar incalca mai multe articole din Legea 273/2006 a finantelor publice locale.
Nicoleta Zarnescu, seful Cancelariei Prefectului, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca Primaria Moinesti ar fi acumulat arierate fata de mai multi terti si ca, potrivit legislatiei in vigoare, nu mai poate contracta imprumuturi decat dupa stingerea datoriilor existente. "Hotararea a fost atacata saptamana trecuta. Conform juristilor Prefecturii, aceasta incalca prevederile Art. 14, alin. 8 si a Art. 63, alin. 4 din Legea 273/2006. Primaria Moinesti datoreaza o suma foarte mare. Conform legii, daca totalul datoriilor anuale depaseste 30 la suta din media aritmetica a veniturilor proprii din ultimii 3 ani, primaria nu are voie sa mai faca imprumuturi", a afirmat Zarnescu. Ea a adaugat ca municipalitatea moinesteana n-ar fi respectat nici legea transparentei decizionale si ca institutia edilitara nu a organizat o dezbatere publica cu privire la oportunitatea imprumutului bancar.

„Prefectura e in eroare”



In replica, primarul Viorel Ilie (PC) sustine ca Prefectura s-ar afla, cu buna stiinta, in eroare. Edilul a precizat ca datoriile pe care le are, in acest moment, municipalitatea moinesteana sunt de ordin curent. Ilie a declarat ca are incredere in instanta de judecata, mai ales ca imprumutul de 3 milioane de euro este necesar la cofinantarea unor proiecte derulate cu fonduri europene. "Prefectura ne-a transmis o solicitare de revocare a acelei hotarari. Ei doreau sa ne revocam noi propria hotarare. Au obiectat ca am avea niste furnizori neachitati si ca am avea un grad foarte mare de indatorare. Ei imi pun in carca arierate care, de fapt, sunt datorii curente, din 2011, nu din anul sau anii trecuti. Mai mult, creditul pe care-l luam are o destinatie clara, cofinantarea proiectelor cu fonduri UE", a explicat primarul. El a adaugat ca in cel mai pesimist scenariu elaborat de primarie, dupa contractarea imprumutului nivelul datoriei publice a acesteia nu ar depasi 25 la suta. "Cu siguranta ca dupa licitatie noi am obtine dobanzi mult mai mici. 25 la suta e varianta cea mai proasta. Asteptam primul termen de judecata pentru ca instanta sa judece, iar Prefectura sa nu ne mai incurce. Daca e de buna credinta, Prefectura accepta ca trebuie sa luam acest credit", a afirmat Viorel Ilie.

Bani pentru dezvoltarea orasului

In luna mai, decizia municipalitatii moinestene de a contracta un imprumut bancar a fost contestata de o parte a consilierilor locali. Acestia au imputat edilului faptul ca ingroapa Moinestiul in datorii si ca dupa realizarea imprumutului nu s-ar mai putea face nimic in oras din cauza pasivelor existente. Ilie a declarat la momentul respectiv ca cele 3 milioane de euro sunt necesare ca aerul. "Am avut mai multe studii de fezabilitate si proiecte tehnice facute in ultimii ani. Ca sa putem lua creditul aveam nevoie de aceste proiecte finalizate pentru ca in cel mult o luna vrem sa dam drumul la licitatii. In al doilea rand, aveam nevoie de cofinantare pentru anumite proiecte europene pe care le derulam, de exemplu modernizarea drumului Moinesti – Zemes", afirma la finele lunii mai primarul.
Conform proiectului de hotarare supus la acea data aprobarii CL, grosul creditului urma sa fie utilizat la reabilitarea unui bloc de nefamilisti primit de municipalitatea moinesteana de la Petrom, inca din 2006. Pentru refacerea imobilului, edilii si-au propus sa cheltuie 2,5 milioane lei din totalul de peste 12 milioane cat presupunea imprumutul. De asemenea, alte 3 milioane de lei urmau sa fie directionate catre convertirea cinematografului Lira in casa de cultura.

Ce facem cu datoriile municipiului Bacau?

O problema cu mult mai delicata din punctul de vedere al datoriilor publice se inregistreaza in municipiul Bacau unde, la sfarsitul lunii iulie, CL si-a dat acordul pentru contractarea unui credit de refinantare a unui imprumut mai vechi. Nivelul datoriei publice inregistrate in Bacau este cel mai mare din istorie, Primaria reusind performanta sa amaneteze bugetul local la banci. imprumuturile contractate in ultimii ani de Primarie i-au costat pe bacauani, numai in 2010, aproximativ 20 de milioane de lei (5 milioane de euro). Anul trecut, municipalitatea a platit dobanzi in valoarea de peste 13,3 milioane lei, dar si rambursari in cuantum de 6,52 milioane lei. In total, aproape 20 de milioane de lei (200 de miliarde lei vechi). In acest moment, datoria publica a municipiului Bacau se cifreaza la aproximativ 60 de milioane de euro, la care se adauga alte zeci de milioane de euro constand in dobanzi si comisioane. In ultimii 7 ani, datoria publica a Bacaului s-a inzecit, administratia Stavarache contractand mai multe imprumuturi, la care s-a adaugat un credit obligatar in suma de 25 de milioane de euro realizat in 2006.
Lucian Bogdanel



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img