Activitatea Institutiei Prefectului a fost supusa unui audit in aceasta vara. Au trecut trei ani de când s-a facut ultima verificare de acest tip.
Oficialii de la Bucuresti au facut auditarea pentru activitatea desfasurata in perioada 1 ianuarie 2009 – 31 mai 2012, pe mai multe componente. Este vorba de activitatea institutiilor deconcentrate, un audit financiar si unul al proiectelor derulate.
„Institutia a fost verificata de o comisie mixta de la Guvern. In urma verificarilor nu s-au constatat deficiente majore. De altfel, pot spune ca persoanele care au prezentat concluziile scrise la aceste verificari chiar au dat exemplul Bacaului in comparatie cu alte institutii din tara”, a declarat subprefectul Dorian Pocovnicu. Controale s-au efectuat si la nivelul Biroului Judetean pentru Rromi. Actiunea a vizat calitatea serviciilor puse la dispozitie cetatenilor bacauani. Ultima auditare a fost facuta acum trei ani, urmând ca peste acelasi interval de timp, o comisie sa revina in Bacau.