Prefectul de Bacău, Lucian Bogdănel, spune că aşa cum reiese şi din proiectul de Buget local pe anul 2022, care va fi votat luni de Consiliul Local Bacău, „Rezerva de apă” figurează ca obiectiv de investiții „în continuare”, la pag. 121, Primăria alocând 50.000 lei pentru continuarea lucrărilor în acest an.
„Dacă rezerva a fost «predată» operatorului CRAB, aşa cum susține conducerea Primăriei, de ce obiectivul figurează la investiții «în continuare», în bugetul pe anul în curs?”, se întreabă prefectul.
Acesta spune că răspunsul este foartre simplu: Pentru că Rezerva de apă nu este finalizată, nu este recepționată și nu este pusă în funcțiune.
„Realitatea îi va ajunge din urmă pe cei ce au ales să mintă un oraş întreg şi, prin asta, să insulte inteligența băcăuanilor care – dacă rezerva ar fi fost funcțională (!) – nu s-ar fi confruntat cu lipsa apei în ultima săptămână”, mai spune prefectul de Bacău.
Acesta explică faptul că Primăria a primit bani de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL, spre a construi o sursă alternativă de alimentare cu apă pentru municipiul Bacău, în condițiile în care oraşul este dependent de conducta cu probleme de la Valea Uzului.
„În dubla sa calitate, de beneficiară a finanțării & autoritate contractantă, Primăria Bacău a încheiat – în octombrie 2018 – contractul de proiectare şi execuție a rezervei de apă cu asocierea Branpis-Mapamond. În iunie 2019, după finalizarea proiectării, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor ce prevedea un termen de execuție de 12 luni. Un an. Cu alte cuvinte, lucrarea trebuia finalizată şi pusă în funcțiune încă din iunie 2020.
Ne aflăm în 2022, la 3 ani distanță de la începerea lucrărilor, şi rezerva de apă – deşi plătită de Primărie (!) – nu furnizează apă băcăuanilor, în conformitate cu obiectivele şi obligațiile contractuale. Dacă ar fi funcționat, populația ar fi avut apă la robinete”, a mai declarat prefectul Lucian Bogdănel.
„Miercuri, am discutat cu domnul ministru Cseke Attila, aducându-i la cunoştință situația din Bacău şi înaintându-i – în cursul zilei de joi, 3 februarie – solicitarea (fundamentată) de a trimite o misiune a Corpului de control la Bacău, pentru o verificare amănunțită a obiectivului de investiții «Rezerva de apă., finanțat de Ministerul Dezvoltării cu aprox. 20 milioane lei.
Rațiunea pentru care Guvernul României a finanțat construirea Rezervei de apă a municipiului Bacău a fost tocmai asigurarea unei surse alternative de alimentare cu apă pentru oraş, în caz de avarie la aducțiunea de la Valea Uzului.
Avariile repetate la această aducțiune sunt expresia unor compromisuri oneroase, pe lanțul proiectare – execuție – recepție, pentru care trebuie să răspundă cei care au recepționat, în 2011, conducta de 45 km lungime”, a mai spus prefectul de Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.