15 noiembrie 2024

Predare de stafeta la Colegiul „Vasile Alecsandri”

Emotii, marturisiri, multumiri si aplauze. Lacrimi discrete si priviri duioase. Aceasta a fost atmosfera luni, 2 septembrie, la Colegiul National „Vasile Alecsandri”. Motivul? Prof. Vasile Cautis, director al liceului in ultimii noua ani, a iesit la pensie si a predat stafeta noului director, Liliana Aflorei, profesor de fizica si fost adjunct.

Echipa manageriala este completata de Loredana Ghelasa, profesor de chimie, care ocupa, de ieri, functia de director adjunct. „Astazi are loc o despartire simbolica, urmata de o preluare de stafeta, a explicat prof. Aflorei. Spun simbolica deoarece sunt convinsa ca Vasile Cautis nu se va putea desprinde total de marea familie a dascalilor.”



Evenimentul a avut loc in cancelarie, in cadrul unui colegiu profesoral festiv. Noul director a vorbit despre datoria de a continua proiectele demarate de Vasile Cautis, apoi i-a prezentat pe profesorii nou-veniti in scoala. Ceea ce a urmat a fost un moment absolut special: prof. Maricel Badiu a prezentat un film despre omul, profesorul si directorul Vasile Cautis, al carui destin s-a impletit cu cel al colegiului timp de doua decenii.

„In primul rând, am facut un colectiv”

„I-a sprijinit pe tineri”, „i-a respectat pe profesorii pensionari”, a luptat pentru prestigiul liceului, a fost devotat, ferm si generos. Confirmând adevarul din imaginile si frazele profesorului Badiu cu privire la meritele ex-directorului Cautis, dascalii s-au ridicat in picioare si l-au aplaudat indelung.

„Este o parte din viata mea si sunt plin de emotie, astazi, chiar daca dumneavoastra m-ati vazut intotdeauna mai riguros”, a marturisit proaspatul pensionar in fata celor 67 de cadre didactice adunate in cancelaria liceului. Profesorii au vorbit despre munca si proiectele lui Vasile Cautis. El a preferat sa vorbeasca despre oameni: „In primul rând, am facut un colectiv. Nu este in totalitate contributia mea, fiecare dintre cei 67 a venit cu CV-ul sau, cu calitatile sale. E un colectiv deosebit, invidiat nu numai in Bacau, ci si in tara”, a spus el, oprindu-si greu lacrimile. Vasile Cautis a fost profesor in mediul rural, in Vrancea si Bacau, pâna in 1977, apoi la Scoala nr. 7 Bacau si la Liceul Sportiv, iar din 1989, a fost titular la Liceul „V. Alecsandri”.

In 2000-2003 a fost director in Ministerul Educatiei, in 2003-2004, senator si secretar al Comisiei de invatamânt din Senat, iar in 2004 s-a intors la Colegiului „Vasile Alecsandri”, pe care l-a condus noua ani si l-a adus in vârf, in competitie cu CN „Gh. Vranceanu pentru locurile I – II si la bacalaureat, si la olimpiade.

„Multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa ajung aici. Ce urmeaza de aici inainte e o necunoscuta. Sper sa am sanatate si sa ma bucur de liniste. Nu pot sa spun ca in cei 44 de ani de cariera am facut numai bine, am facut si greseli, dar niciodata nu mi-am batut joc de oameni” – a spus Prof. Vasile Cautis, ex-director CN „Vasile Alecsandri”.

„Nu pot decât sa continui ceea ce am inceput. In ultimii ani, scoala noastra si-a consolidat un statut calitativ tot mai evident si noua echipa manageriala are de mentinut acest nivel, respectând principiul ca e greu sa urci, dar e mai greu sa te mentii in top” – a declarat Prof. Liliana Aflorei, director CN „Vasile Alecsandri”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014