Dacă vă mai amintiți, în Kosovo au izbucnit lupte între UCK, o organizație separatistă albaneză (anterior considerată teroristă) și forțele de ordine sârbești. Trecem peste amănunte, era în perioada în care izbucnea în SUA scandalul Lewinsky. Președintele Clinton a considerat că Serbia nu are dreptul să asigure ordinea în Kosovo și a reușit să determine NATO să bombardeze țară până când conducerea de la Belgrad a fost nevoită să-și retragă trupele. Ulterior, Kosovo și-a declarat independența, recunoscută de o serie de state. A fost pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial când granițele unei țări europene se modificau la intervenția externă a unei forțe militare. Avea dreptul NATO să intervină militar? Nici o țară a alianței nu fusese atacată de Serbia, deci vestitul Articol 5 nu putea fi invocat.
În zilele noastre, două regiuni din Ucraina, aflate de vreo opt ani în conflict cu administrația centrală au fost recunoscute formal de Rusia. Occidentul, în frunte cu SUA, spune că recunoașterea este ilegală, întrucât cele două regiuni transformate în republici sunt parte componentă a Ucrainei. Dar și Kosovo fusese parte componentă a Serbiei iar acest lucru nu a împiedicat NATO să susțină independența provinciei.
Suntem în scenariul Kosovo, doar că, acum, Occidentul spune invers. Donețk și Lugansk nu pot fi recunoscute pentru că sunt parte a Ucrainei, dar Kosovo a putut fi recunoscută deși era parte a Serbiei.
Am spus încă de atunci că recunoașterea Kosovo ca stat independent va crea probleme în viitor. Practic, încă de atunci s-a legitimat un proces care poate fi aplicat cam oriunde în lume: se creează un conflict, se declară independența și se recunoaște – eventual după o intervenție militară – noul stat. Istoricește, știm că Donetkul și Luganskul au fost parte a Rusiei, au o populație majoritar rusească. Ca în Kosovo, unde populația este majoritar albaneză.
Din păcate, precedentul Kosovo a transformat lumea. A fost deschisă Cutia Pandorei și Occidentul nu poate să spună că acum e interzis ceea ce a fost permis atunci.