Crestinii ortodocsi din toata lumea au sarbatorit, pe 8 aprilie, Intrarea Domnului nostru Isus Hristos in Ierusalim, numita si sarbatoarea Floriilor. Credinciosii au mers la bisericile la care sunt arondati sau la Catedrala "Inaltarea Domnului", iar cei care au postit au primit binecuvâtarea preotilor si s-au intors de la slujba cu crengute sfintite, pe care le-au asezat deasupra usii. La Biserica "Intrarea Domnului in Ierusalim", din curtea Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta (IJSU) Bacau, care are hramul de Florii, sfânta liturghie a fost oficiata de Preasfintitul Episcop Ioachim Bacauanul, impreuna cu preotul paroh Mihai Beicu, pr. IOnut Epure si pr. Vasile Ichim. Cu o ora inainte de inceperea ceremonialului, in curtea IJSU se adunasera deja peste 300 de credinciosi din Parohia Floriilor, dar si din alte zone ale orasului. La eveniment au fost prezenti generalul de brigada Mihai Simionescu, primarul municipiului Bacau, parlamentari si directori de institutii publice. Slujba a fost oficiata afara, pe o scena impodobita cu flori si crengi de brad. La sosirea Preasfintitului Episcop Ioachim Bacauanul, credinciosii s-au asezat pe doua rânduri si i-au asteptat binecuvântarea. Preasfintitul a fost intâmpinat cu pâine si sare de preotii Parohiei Floriilor, de gen. Mihai Simionescu si de ceilalti oficiali, apoi a trecut printre enoriasi, care i-au oferit buchete de flori. Clopotele au rasunat, iar credinciosii au cântat "Osana celui dintru Inaltime" si "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi." "Sa incepem sfânta liturghie aducând slava lui Dumnezeu ca ne-am intâlnit azi, aici, in acest popas duhovnicesc", a spus Preasfintitul Ioachim Bacauanul. Chiar daca un sfert de ora mai târziu cerul s-a intunecat si a inceput sa ploua, cei mai multi dintre ortodocsi au ramas in curtea bisericii pâna la sfârsitul slujbei. La amiaza, s-au intors acasa mai senini si mai intariti pentru ultima saptamâna din postul mare.
Silvia Patrascanu