29 decembrie 2024

„Prea mult timp am stat pe margini și am judecat! Eu am decis să mă implic într-o echipă!” spune Vasilică Răileanu, primarul comunei Dămieneşti

  1. Ce vă motivează în viață?

– Dorința de a lăsa ceva în urmă! Dacă peste zeci de ani se va menţiona despre un obiectiv că a fost realizat de către sau în timpul primarului Răileanu, din punctul meu de vedere nu am trăit degeaba. Sunt pasionat de istoria locală, citesc tot ce prind despre cei care la un moment dat au pășit prin aceste locuri, care au ridicat și lăsat moştenire lucruri greu de realizat în zilele noastre: Biserica din lemn, Spitalul, Conacul lui Vasile Morţun, Primăria, Dispensarul medical etc. Oameni care au scris istorie …

  1. Care este filmul dvs. favorit sau filmul cu un puternic impact emoțional asupra dvs.?

– Nu vă pot preciza unul anume, dar sunt îndrăgostit de filmele româneşti: istorice, drame, comedii. Mă binedispune seria B.D., cunosc replici din „Moromeţii” şi mă minunez de recuzita şi resursele folosite în filmele lui Sergiu Nicolaescu. Cu siguranță, mă pot declara un cinefil. Primul film cu impact emoţional cred că a fost ,,Lanţul amintirilor,,! A rulat la căminul cultural şi cred că am vărsat mai mult de o lacrimă, deoarece în primă fază nu am reuşit să-i conving pe ai mei să mă lase (nu-mi aduc aminte motivul!). Ultimul film? Cred că a fost „12 ani de sclavie”.



  1. Cum arată un weekend perfect? Care sunt activitățile dvs. preferate în weekend?

– Un wekend perfect? Unul fără griji, telefon și înconjurat de cei dragi. Activități? În ultima perioadă activitățile de wekend sunt legate de funcţia pe care o ocup. Deci, timpul liber este din ce în ce mai limitat şi mai greu de gestionat.

  1. Ce carieră ați visat să alegeți în copilărie?

– Cu siguranță nu în administrație publică, deși, prin 1947, bunicul după mamă, Savin Ion (Dumnezeu să-l ierte!) a ocupat vremelnic funcția de primar. În copilărie aveam o stimă deosebită față de corpul profesoral, dar am urmat un liceu de aviație, deși când am pășit pentru prima dată în avion nu eram chiar în apele mele! Nu imi aduc aminte să mă fi visat  ceva anume!

Rezumaţi anul 2020 în trei cuvinte
UNUL  FOARTE  DIFICIL!

  1. Cum vedeţi comuna în 5-10 ani?

– Din fericire, eu am prins perioada de glorie a acestei localități. O comună vie, cu oameni tineri şi plini de speranță, care profitau din plin de ce le oferea viața, în ciuda regimului comunist. În comună funcționa un spital, o şcoală gimnazială I-VIII, un magazin mixt, o brutărie, oficiul poștal, CEC, banca de credit, telefonie, dispensar medical, farmacie, cabinet stomatologic, dispensar veterinar, C.A.P., I.A.S. , bibliotecă, două cămine culturale. Îmi aduc aminte cu drag de festivalurile de dansuri populare, prezentarea tradiţiilor la sfârşit de an, „iujul” şi înghețata de bâlci! Şi câte şi mai câte.. Asta este imaginea pe care mi-aş dori să o mai revăd în toate satele comunei!!!

  1. Care este ultima carte citită? Carte tipărită sau e-book? Ce carte ați recomanda?

– Din păcate nu mă pot lăuda că sunt un mare cititor. Nu reusesc să mă concentrez când citesc, gândurile îmi fug „cu eleganţă” spre problemele cotidiene. Am început în paralel două cărți: „Cămașa lui Isus” și „Isus al meu”, două abordări diferite, aceeași temă: istoria religiei. Sper în concediu să finalizez măcar una! Cu siguranță, îmi place cartea tipărită. Mirosul foilor mă duce în timpul copilăriei! O carte anume? Cred că fiecare carte citită are farmecul ei! Are rolul ei și trebuie să fie specifică vârstei, deci „Citiți,citiți și iar…citiți!”

  1. Ce personalitate din istorie sau din lumea contemporană v-a fost model?

– Naturalețea, modestia și gradul de inteligenţă ale preşedintelui american Barack Obama m-au impresionat! Cred că poate fi un model pentru întreaga clasă politică românească!

  1. Ce sport credeți că este reprezentativ pentru Bacău?

– Gândindu-mă la Nadia, poate fi gimnastica, rememorând anul 1989, în care Ştiinţa Bacău triumfa în Cupa Cupelor, poate fi  handbalul. Poate fi voleiul, altetismul …

  1. Cum poate un cetățean să abordeze un ales pentru a-i prezenta un proiect sau o cerere?

– Cu sinceritate, cu pragmatism, cu…îndrăzneală!

  1. De ce aţi intrat în politică?

– Pentru că îmi pasă! Cu siguranță nu sunt un politician. Nu am talentul oratoriei, am trac atunci când trebuie să vorbesc în public, emoţii de fiecare dată, tratez majoritatea problemelor din punct de vedere al legalității, deci uneori răspunsul poate fi „Nu”! Sau „Nu se poate!” Am auzit că politicienii și negociatorii trebuie să evite acest cuvânt! M-aș defini mai bine zis ca fiind un administrator de bunuri publice. Iar politică oricum facem zi de zi. De ce nu și oficial!? Am decis să mă înrolez politic pentru că am gândiri, viziuni si idei compatibile cu cele ale partidului din care fac parte: Partidul Social Democrat! Pentru că în echipa PSD Bacău am întâlnit oameni creativi, dornici de schimbare, oameni harnici şi implicați! Pentru că prea mult timp am stat pe margini și am judecat! Eu am decis să mă implic!!!

  1. Care este viziunea dvs. cu privire la guvernarea locală?

– Cu siguranță sunt pentru autonomie locală. Descentralizarea duce automat şi la debirocratizare, la scurtarea de termene în rezolvarea problemelor, la scutirea comunei de la plata unor taxe şi avize uneori absurde.V-aș da o sumedenie de exemple, dar mie teamă de sensibilitatea unora din sistem! Și asa întâmpinăm opozitie şi rezistență în avizări din partea unor instituții, comisii şi comitete, care, culmea!, ar trebui să ne ajute și care, ori de câte ori au ocazia, ne mai solicită…un act! În ceea ce privește finanțarea, trebuie echilibrată atât de la bugetul de stat, cât şi de la cel judeţean, și mă refer la cheltuielile de finanțare şi cofinanţare a proiectelor de dezvoltare. O mare problemă întâmpinată în exercițiul financiar din fonduri europene care tocmai s-a încheiat a fost cofinanțarea cheltuielilor eligibile sau neeligibile. Nu poţi proiecta sau implementa investiții fără sume de cofinanțare. Ori cât de implicat ai fi, ori cât de receptiv și bine-inteționat în creeare de bunăstare locală, proiectele cu fonduri europene sau guvernamentale trebuie cofinantaţe! Sau cel puţin aşa s-a întâmplat în timpul guvernării PSD, dar în prezent… În ceea ce privesc competențele locale, după 30 de ani de democrație încă nu reușim a legifera acte neinterpretabile, clare, fără aspecte care… exceptează, modificări ale modificărilor care-ți amestecă gândurile când le citești! Şi o să va dau doar un mic exemplu – nu sunt stabilite clar limitele de competenţă, autoritate sau colaborare între instituții ale statului la nivel local: Şcoală, Primărie, Poliție, medic de familie,etc.

  1. Care este cea mai mare problemă a Bacăului? Dar cel mai mare atu al Bacăului?

– Migrarea forţei de muncă spre vest! Oricare ar fi el! Atu?! Oamenii frumoşi şi harnici! Oamenii care sfinţesc locul!

  1. Care ar fi proiectul de suflet pe care doriți să-l implementați în acest mandat?

– Am în plan o sumedenie de proiecte. Aştept doar linii de finanțare, sprijin în cofinanțare și obiectivitate în evaluare! Îmi doresc să extind reţeaua de apă şi canal, să implementez un proiect pe gaze, să asfaltez uliţele satului, să modernizez sistemul de iluminat, să reabilitez din punct de vedere energetic sediul primăriei, să construiesc un cămin cultural în Călugăreni, să-l reabilitez pe cel din Drăgeşti, să realizez spaţii de joacă pentru copii, să construiesc un centru civic al comunei, spaţii verzi, teren de sport… Adică să creez bunăstare şi confort pentru cei care doresc să rămână, să se stabilească și, de ce nu, să se întorcă în satul natal.

  1. Unde vă petreceți vacanțele?

– Ultima oară am fost în staţiunea Venus, pe Litoralul nostru.Sunt un patriot sadea şi cu greu am acceptat până am ieşit pentru prima vacanță în afara României. Am vizitat multe locuri frumoase din țară şi cu siguranță mai sunt multe de descoperit. Când și cum?  Nu am un răspuns clar. Poate la pensie, dacă nu o vor duce spre… 80 de ani!

  1. 15. Vegetarian sau omnivor?

– Omnivor .

  1. 16. Vârsta

– 51.

  1. 17. Familia

– Căsătorit, două fete, părinții și socrii din fericire bine, sănătoși.

  1. 18. Profesia

– Jurist

  1. 19. Studii

– Facultatea şi masterul absolvite în cadrul aceleaşi specializări: Administratie publică locală.

  1. Ce nu v-am întrebat dar doriţi să răspundeţi?

Provocarea momentului, deși nu pare, este colectarea selectivă a gunoiului menajer! La preluarea mandatului, am constatat că se cheltuiesc sume considerabile pentru serviciile de salubrizare a comunei. Din totalul sumelor achitate lunar, doar jumătate reprezentau taxa încasată de la populație, cealaltă jumătate fiind suportată de la bugetul local. Am început o campanie de informare a populaţiei cu privire la această situatie, cerându-le sprijin, înțelegere și responsabilitate. Am reușit să diminuăm cantitatea de gunoi predată, prin acțiuni de colectare selectivă, dar nu la nivelul scontat: adică serviciul de salubrizare să se autofinanțeze din taxa colectată, respectând principiul ,,cât arunci, atât plătești!” Încă ducem muncă de lămurire cu multe familii despre faptul că selectarea gunoiului menajer este o obligaţie a generației din prezent şi un drept al celei viitoare! Dreptul de a trăi intr-un mediu curat! #campaniacontinuă



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img