„Dispar liceele tehnologice!” – se aude prin țară. Alții spun că toate liceele tehnice se vor transforma în licee profesionale, inclusiv prin comasare. Dar o altă sperietură anunță că dispar și mii de norme didactice.
Organizarea și funcționarea sistemului românesc de învățământ nu a fost niciodată obiect al profesiei mele, m-am preocupat de cu totul altceva, dar de ceva ce a avut și va avea mereu legătură cu formarea de personal calificat tehnic la diferite niveluri. Cei mai documentați în domeniu afirmă că țara are acum nevoie de mii de ingineri, de exemplu, dar și de tehnicieni și de muncitori calificați în meseriile cerute de câtă industrie și agricultură mai este pe la noi. Iar guvernanții au pus în dezbatere publică un proiect al Legii Educației referitoare tocmai la organizarea învățământului profesional liceal. Se spune că vor apărea așa-numitele „licee profesionale” care să încânte mai mult părinții și elevii care altădată ocoleau ceea ce se numea „școala profesională”. A fi elev la o astfel de școală era, pentru unii, o declasificare socială, o dovadă că vei deveni doar un muncitor amărât, obligat numai să lucreze, să execute. Ei, a fi elev la un liceu profesional parcă sună altfel!
Am fost elev la un liceu industrial din Onești, cu mulți ani în urmă. A ajunge acolo era un fel standard social de invidiat. Liceul făcea parte, însă, dintr-un grup școlar, în care baza fusese și era în continuare o școală profesională cu sute de elevi. Acolo pregătirea dura doar trei ani, față de cinci ani în liceu. În plus, cei de la profesională se bucurau de unele avantaje materiale de invidiat. Însă, noi, de la liceu, după absolvire se spunea că vom ajunge tehnicieni, nu simpli muncitori. Realitatea a fost că tot muncitori eram angajați după absolvire, dar direct în categoria a doua profesională și cu ceva bănuți mai mult la salariu. Locuri de muncă? Gârlă, pe marea platformă industrială de la Borzești.
Peste ani, însă, lucrurile s-au schimbat radical și tragic. Grupul școlar de chimie din Onești nu mai e ce a fost. Liceul său tehnologic, fost „industrial de chimie”, califică prin cursuri de zi și serale și în școala profesională tehnicieni în turism, în activități economice, în protecția mediului, dar și mecanici auto, frizeri, manichiuriști, brutari, patiseri, vânzători. Deși liceul poartă numele savantului chimist „Petru Poni”, de chimie nu mai e vorba pe acolo.
Liceul fusese înființat pentru cadre în industria chimică oneșteană, care însă nu prea mai există. Școala se și numea „liceu industrial de chimie”. Dacă de acum se va numi „liceu profesional”, parcă ar fi mai adecvat, dar tot cârcotașii spun că astfel de licee vor fi doar un amestec nereușit între teorie și practică. Or, pe noi, practica ne omoară.
