A fascinat-o de mica ceasurile, ticaitul lor, soneria la cele mari, desenele de pe cadrane, dar mai ales ii placeau ceasurile cu melodii.
Se intrista când deveneau mute, se supara dimineata când suna: trebuia sa mearga la scoala. Isi dorea sa aiba unul, insa minunea s-a intâmplat mult mai târziu. In timp ce colegele ei visau sa devina doctorite sau profesoare, Cecilia Achitei s-a dus la Cooperativa Tehnica, a ucenicit pe lânga mesteri cunoscuti din oras, dupa care a fost trimisa la Arad, la o scoala care functiona pe lânga fabrica de ceasuri “Victoria”, singura fabrica de ceasuri din România.
“Am fost foarte bucuroasa când am ajuns acolo, faceam noi teorie, dar cel mai mult ne placea practica, vedeam pe viu cum se fabrica ceasurile, erau celebrele ceasuri de masa, de perete, cele cu pendul. Apoi lucram in ateliere, cu mesterii, cu muncitorii, ne invatau mecanismele, cum functioneaza si cum se pot repara.
Am revenit in Bacau, aveam contract, eram meseriasa, eram tare mândra, am lucrat mai multi ani la cooperativa”, ne spune doamna Cecilia, acum patroana, cu propriul atelier de reparat ceasuri (pentru amatori, la Tic Tac).
In România nu se fabricau ceasuri de mâna (s-a incercat ceva cu OREX, dar nu a mers), piata era ocupata de cele rusesti: Pobeda, Slava, Ceaika, Raketa, Vostok etc., ceasuri bune la vremea aceea. Cine avea un Atlantic era boier, incepuse, prin anii 80, sa patrunda si ceasuri din Vest in tara.
“Aveam mult de lucru, nu stiu, ori ce inmultisera ceasurile, ori se stricau prea repede, imi amintesc ca niciodata nu teminam treaba, lucram si pâna la 9-10 seara. Eram câte sase-sapte in echipe si tot nu faceam fata. Acum…”, si propozitia ramâne neterminata. Acum a scazut dramatic cererea de reparatii la ceasuri.
Vin doar oamenii care au ceasuri mecanice, de mâna, de masa sau de perete, bune, si nu se pot desparti de ele, sunt amintiri, cadouri, mosteniri, piese de suflet. Dupa 1990 au patruns masiv pe piata ceasurile electro-mecanice, electrice, electronice, cu durata mai mare de functionare, ieftine, care nu merita sa fie reparate.
Au venit telefoanele mobile, cele mai multe au ceas incorporat. Cooperativa Tehnica s-a desfiintat, meseriasii fiind nevoiti sa caute alte solutii pentru a-si face meseria, chiar daca unii spun ca este pe cale de disparitie.
“Eu nu disper, nu-mi plac oamenii care se plâng toata ziua, ne trebuie solutii, cineva trebuie sa repare ceasuri, iar eu, una, nu ma las. Am reusit dupa multi ani sa-mi cumpar un spatiu, repar ceasuri, vând accesorii, dar si alte produse. Mie imi place meseria, ma bucur când primesc un nou ceas la reparat, o marca noua, dar cea mai mare bucurie o simt când il vad pe client multumit, de aceea nu renunt, este o meserie frumoasa, din ea am trait multi ani si voi mai trai”, mai spune Cecilia Achitei.
Nu faci avere din meseria asta, insa mai presus este pasiunea, acel ceva nedefinit care nu te lasa sa renunti, este vorba spun ei de demnitate, de respect, iar reparatul ceasurilor este vitala pentru ei. Sunt si ei, ca multi alti mici meseriasi, apasati de impozite, de taxe, prea mari pentru ceea ce fac si cât câstiga.
Sunt meserii de interes local, oamenii trebuie sa-si repare o incaltaminte, sa-si ascuta un cutit, sa repare un ceas. Si mai este o problema, foarte importanta, nu vine nimeni din urma, tineretul nu vrea, nu doreste sa se apuce de asa ceva, ei vor repede bani multi. O solutie ar fi tot pe plan local, taxe mai mici, unele facilitati (spatii, chirii etc.), dar si o politica de pregatire, prin scoli, prin ucenicie, prin unele subventii.
“Nimic nu-i usor, n-a fost niciodata, , eu sunt optimista, ambitioasa, eu nu astepat pensia, voi munci pâna imi va sta ceasul, cum se spune. Viata m-a intarit, am de intretinut o casa, imi mai ajut fiica, nu pot sa-mi las clientii, ceasurile mele, ma fascineaza, le iubesc, ele sunt viata mea.”
Cecilia Achitei
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
