Un hobby și un vis al lui Sorin Iordache începea să prindă contur în urmă cu cinci ani, atunci când, împreună cu soția sa au plantat câteva fire de lavandă pe un teren moștenit la Filipești. De atunci și până astăzi, pe terenul de 1000 de metri pătrați numărul firelor de lavandă a ajuns la peste 2.000 iar zona este cunoscută ca Foișorul cu Lavandă.
Și pentru ca această bucurie, de a fi în lanul cu lavandă, să ajungă și la alți oameni, joi, 1 iulie, în Foișorul cu Lavandă s-a organizat evenimentul intitulat „Zilele Lavandei”, care s-a aflat la a II-a ediție. Practic, organizatorii au invitat în Foișorul cu Lavandă mai mulți copii cu vârste între 10 și 14 ani, din Bacău, Măgura și Filipești, care au participat la o serie de activități prin care au învățat să lucreze cu florile, să facă coronițe, să orneze cu lavandă, să facă evantaie, etc. Invitat special a fost Carmen Borțun – florist, fondatoarea De luxe Boutique. Din păcate, ca și anul trecut, fiind un sezon ploios, lavanda nu se arată în toată splendoarea ei, lavanda fiind o plantă iubitoare de soare.
Lavanda de la Filipești este angustifolia, soiul Munsted și după recoltare fie este prelucrată în vederea obținerii uleiului de lavandă, fie este uscată și poate fi transformată în pernuțe sau săculeți ca plante aromatice sau chiar în ceai. Uleiul de lavandă din Foișorul cu Lavandă din Filipești este testat an de an la Institutul din Piatra Neamț iar de trei ani acest produs este atestat.
„Dorim prin aceste activități, Zilele Lavandei, să atragem oamenii să vadă ce frumos este în natură și ce frumos se lucrează cu plantele. Suntem încrezători și am vrea ca oamenii să îndragească această plantă. Am văzut acele câmpuri cu lavandă din străinătate, sau chiar din vestul țării, și am zis că trebuie să facem și noi în Moldova așa ceva”, au declarat organizatorii Zilelor Lavandei de la Foișorul cu Lavandă de la Filipești.
Activitatea s-a dovedit a fi un succes în ciuda ploilor din cursul dimineții, iar participanții au fost încântați și au promis că vor reveni și la edițiile viitoare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.