2 octombrie 2024
ActualitatePovestea unui monument-simbol al României. Fotografii inedite

Povestea unui monument-simbol al României. Fotografii inedite

În comuna Oituz din județul Bacău tronează impunător și zvelt, Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial, monument istoric comemorativ al militarilor români din arma cavaleriei, ridicat pe Dealul Coșna din arealul Pasului Oituz, acolo unde Armata Română a purtat cea de-A Treia Bătălie de la Oituz (26 iuie/8 august – 9/22 august 1917), definitorie pentru întreaga soartă a războiului.

Ideea de comemorare și eternizare a eroismului ostașilor români a aparținut generalului Mihail Schina, pe vremea când era comandant al Diviziei I Cavalerie, care a luat inițiativa strângerii de fonduri, mai apoi continuată de generalul Romulus Scărișoreanu, sub deviza ,,Fondul Oituz”. Astfel, până în anul 1923 s-a reușit strângerea a 300.000 lei, sumă considerată suficientă pentru construirea monumentului. Cu timpul s-au strâns, în total, 460.000 lei, din donații și depuneri ale ofițerilor din cavalerie, dar și din partea familiilor soldaților căzuți pe aceste locuri, iar prin bunăvoința Elenei Grigorescu, soţia fostului general Eremia Grigorescu (comandantul Armatei I a României în luptele de la Mărăşeşti), a fost donat locul pe care s-a clădit monumentul, acestei binefaceri adăugându-i-se o contribuţie şi de alte materiale precum „piatră, pietriş, nisip etc., toate fără nici o plată”. A fost organizat și un concurs de proiecte, la finalul căruia, câștig de cauză a avut sculptorul Vasile Ionescu-Varo. Inaugurarea monumentului trebuia să aibă loc în anul 1925, dată la care artistul îl şi finalizează, dar, din cauze obiective, manifestarea s-a amânat până în anul 1931, când, la propunerea regelui Carol al II-lea, serbarea s-a decis „în mare grabă” pentru 19 septembrie 1931, după tergiversări succesive (14 iunie, 15 august, 6 septembrie).



Monumentul, ridicat sub oblăduirea Societăţii ,,Cultul Eroilor” este sub forma unui obelisc din piatră, înalt de 5 m, aşezat pe un postament din beton şi blocuri de piatră. Obeliscul este placat cu marmură şi încadrat de două statui din bronz (în stânga un cavalerist descălecat şi în poziţie de atac, în dreapta un cal). În vârful obeliscului a fost amplasat un vultur din bronz cu aripile desfăcute, iar la bază se află un scut heraldic cu stema României Mari, tot din bronz.

La inaugurarea monumentului, acesta avea în partea superioară un medalion din bronz cu portretul regelui Ferdinand şi al reginei Maria, între acest medalion şi stemă fusese inscripţionat pe o placă de marmură textul: ,,În amintirea eroilor Diviziei 1 Cavalerie, Regimentele 10, 4, 5, 9, Roşiori, 3 Călăraşi şi 1 Cavalerie pe jos, Companiile 1 şi 2 Ciclişti, Divizionul 1 Artilerie călăreaţă, căzuţi în timpul războiului pentru întregirea neamului 1916-1919”, iar la bază fusese amplasat un aranjament format din ramuri cu frunze de stejar şi arme. De asemenea, pe latura din dreapta monumentului fuseseră inscripţionate localităţile mai importante pe unde luptase Divizia 1 Cavalerie. Între timp, atât medalionul, cât şi inscripţia respectiv aranjamentul de la baza monumentului au dispărut, în condiţiile în care monumentul a fost profanat de câteva ori.

În anul 2010, cu ocazia împlinirii a 600 ani de la atestarea documentară a comunei Oituz, monumentul a fost restaurat în totalitate, iar pentru pelerini au fost construite 106 trepte care facilitează accesul.

La inaugurarea din 19 septembrie 1931, încă de la primele ore ale dimineții (ora 5.00), au sosit în gara de la Onești trenurile regale și ministeriale. Regele Carol al II-lea, îmbrăcat într-o ținută de artilerist și însoțit de regina Maria și de Mihai, Marele Voievod de Alba-Iulia, au fost întâmpinați de mareşalul Alexandru Averescu, fostul comandant al Armatei a II-a în timpul luptelor de la Oituz, de generalul Ştefănescu Amza, ministrul Armatei și de primarul Oneştiului, Pelin, care le-a oferit familiei regale, tradiţionala pâine şi sare. Mulțimea adunată puhoi de prin satele din împrejurimi a însoțit cortegiul regal până în Grozești (Oituz), la platoul unde se înălța monumentul și unde se aflau numeroase personalități militare și reprezentanți ai autorităților locale și județene, delegații din întreaga țară.

S-au rostit atunci, cuvinte înălțătoare, emoționante, ultimul discurs fiind cel al regelui: ,,Monumentul eroilor este o amintire a gloriei Diviziei I Cavalerie şi nu este altceva decât un altar ridicat în amintirea zilelor de glorie ale oştirii noastre. Această piatră va arăta generaţiilor viitoare, că pe aceste locuri cavaleria a ştiut în zile grele să lupte cot la cot cu aceeaşi vitejie şi aceeaşi pricepere ca şi infanteria. Paginile ce le-a scris Divizia I Cavalerie în întregirea neamului sunt pagini nemuritoare. Acest monument este ridicat aici la gura Oituzului pentru întregirea neamului românesc, el înseamnă piatra de rezistenţă a neamului nostru, care a învins împotriva tuturor dificultăţilor, fie ele morale sau materiale. Pentru mine, acest loc rămâne un simbol al neamului nostru, simbolul dârzeniei româneşti. Neamul nostru va şti să reziste întotdeauna şi să biruie. Acele sute de mii de morţi, care au căzut pentru întregirea unui singur gând, sub acelaşi drapel şi aceeaşi coroană, trebuie să fie veşnic în mintea noastră. Să se ştie că nimeni nu va putea să spargă vreodată fie aci, fie aiurea, ceea ce ei au înfăptuit. Cu acest gând, ridicăm prinosul nostru pentru aceia care au ştiut să rămână veşnic pilda generaţiilor ce vor veni”.

În acea atmosferă de sărbătoare și omagiere, regele Carol al II-lea a decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” pe sculptorul Vasile Ionescu-Varo, autorul monumentului.

Mulțumim pe această cale dlui col. (r.) Dumitru Roman, redactor-şef al revistei ,,România Eroică”, pentru sprijinul acordat publicării acestui material, ca și acceptului dat la publicarea, în premieră, a fotografiilor de la inaugurarea monumentului de la Oituz din anul 1931.

Explicații: Fotografiile 17 – 25 sunt de la inaugurarea din 1931; În fotografia nr. 20 se află marele istoric Nicolae Iorga (pe atunci prim-ministru) și Elena Grigorescu, soția generalului Eremia Grigorescu; Fotografia nr. 24: Mareşalul Alexandru Averescu (în centru), având în dreapta sa pe g-ral. Schina, g-ral. Manu, sculptorul Ionescu-Varo (autorul monumentului), iar în stânga pe g-ral. Moruzzi – inspectorul general al Cavaleriei, g-ral. Ilasievici – mareşalul Palatului, primul-ministru Nicolae Iorga, g-ral. Prodan ş.a.

Surse text și foto: Revista ,,România Eroică” nr. 3-4 (40-41) – Serie nouă 2010, (pp. 9-17 – ,,Monumentul Cavaleriștilor”, articol de Valeria Bălescu, https://ziarullumina.ro/societate/historica/oituz-1917-pe-aici-nu-se-trece-125424.html

Romulus-Dan BUSNEA

 

 

 

 

 

 

 

 



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img