Într-o lume în care judecata pare adesea să ia locul înțelegerii, gesturile de solidaritate, precum cele oferite de Protopopiatul Onești prin Asociația „Patmos”, aduc alinare celor aflați în nevoie. Recent, fostul primar al Oneștiului, Laurențiu Neghină, a adus în discuție un episod ce merită cugetarea noastră, mai ales în această perioadă a sărbătorilor.
„Prânzul Ștefanian”, această masă caldă oferită zilnic celor nevoiași, a devenit un simbol al generozității, dar și al prejudecăților care încă persistă în comunitate. În urma unei postări despre acest act caritabil, reacțiile unor cititori au fost din păcate critice și aspre. S-au ridicat voci care au spus că mulți dintre cei care primesc aceste pachete „ar fi buni de muncă” și nu ar merita ajutorul primit.
În fața unor astfel de judecăți, părintele Ioan Bârgăoanu ne-a împărtășit o poveste reală, tulburătoare, ce ar trebui să fie o lecție pentru fiecare dintre noi.
La „Masa Bucuriei”, acolo unde zilnic se împart porții de mâncare celor nevoiași, părintele a observat un bărbat între două vârste, bine îmbrăcat, care își ridica hrana cu multă sfială. Judecând doar aparențele, într-o zi părintele l-a întrebat:
„De ce nu îți cauți un loc de muncă? De ce vii aici, unde hrana este destinată celor aflați în nevoie?”
Bărbatul, vizibil tulburat, a tăcut pentru o clipă. Apoi, cu ochii în lacrimi, și-a descheiat cămașa, dezvăluind o cicatrice adâncă pe piept – semnul unei operații care i-a lăsat sănătatea fragilă. Vocea tremurândă a bărbatului a fost mai grăitoare decât orice explicație:
„Părinte, dacă nu voi mai primi această masă, nu-mi mai rămâne decât să mă arunc în fața unui tren. Nu mai am pe nimeni, nimeni nu-mi va simți lipsa și nimeni nu va plânge după mine.”
Această mărturisire l-a cutremurat pe părintele Ioan, dar ar trebui să ne cutremure și pe noi. De câte ori judecăm, fără să știm cu adevărat prin ce trec cei din jur? De câte ori credem că „vedem totul” doar pentru că privim la suprafață?
Această poveste este un apel la compasiune și la o mai mare înțelegere a durerilor ascunse ale celor de lângă noi. Oamenii pe care îi judecăm nu sunt simple aparențe. Fiecare cicatrice, fie că este fizică sau sufletească, ascunde o poveste nespusă.
„Suntem oare în măsură să judecăm durerile și suferințele ascunse ale celor de lângă noi?”, întreabă părintele Ioan. Răspunsul este simplu: nu. Dacă nu putem să ajutăm, măcar să nu rănim cu vorbele noastre.
În spiritul sărbătorilor ce se apropie, să lăsăm judecata deoparte și să ne deschidem inimile către cei în suferință. Fiecare mic gest de bunătate poate face diferența pentru cineva aflat la capătul puterilor.
„Haideți să fim mai buni. Haideți să renunțăm la judecată, iar dacă nu putem face bine, măcar să nu rănim cu vorbele noastre.”
Fie ca aceste zile să ne aducă pace, liniște și înțelepciunea de a privi dincolo de aparențe. Sărbători binecuvântate tuturor!
