Cred ca toata lumea care merge cu trenul in Romania, in mintea lui, isi creeaza impresia ca trenul acela e interminabil sau duce spre Auschwitz. Asa ca, fiecare incearca sa scurteze timpul cu tot felul de ocupatii si conversatii superficiale despre cum e vremea afara sau despre politica. Timpul meu se opreste cand citesc. Mergeam la Cluj si dintr-o geanta destul de neincapatoare mi-am scos un roman, un volum de poezii, o revista de specialitate si un ziar.
„Sunteti studenta la drept?”, am fost intrebata.
„Nu, doar mi-am uitat morfina acasa.”
Nu aveam de unde sa stiu in momentele acelea ca intr-unul din ziare voi gasi un personaj adevarat! Unul pe care mi-l imaginasem de atatea ori intre doua localitati infinite si pe care aveam sa il intalnesc. Personajul meu nu prea stia ce sunt alea personaje. Asta era marea lui intrebare in momentul in care l-am intalnit: “ Cum ne dam seama ca avea de-a face cu un personaj” ?
Stau si acum si imi tot frec mainile, asa cum o faceam noaptea in taxi, privind pe geam catre Teatrul National din Cluj, gandindu-ma la marea intrebare. Evident, cuvantul este unul destul de folosit, mai ales cand vorbim de personajele legendare din carti sau filme…
Dar cum ramane cu cele reale, cu cele de langa noi? Cred ca fiecare viata de om este o carte. Unii oameni sunt lirici, altii dramatici, iar unuii traiesc visul idealist si romantic dus pana la absurd. Fiecare din noi se afla, la un moment dat, in tot felul de intrigi sau puncte culminante in care nu si-ar putea completa existenta fara acel personaj care joaca rolul unui fel de Sancho Panza. Uneori avem sentimentul ca cineva este special, exact ca in filmele neorealiste in care prezenta personajului enigmatic de pe fundal este mai simtita decat cea a personajului principal.
Asa ca… mi-am dat seama. M-am uitat in dreapta mea si pe bancheta statea un personaj. Sa stiti ca e un cliseu acela ca trebuie sa fii neaparat noncomformist si sa porti palarii ciudate si ochelari de soare ca sa fii personaj.
Apoi am intalnit personajul care se tot intreba de personaje si care, era la randul lui, un descoperitor de personaje. Clujul asta m-a cam incurcat cu personajele lui. ( am zis cuvantul acesta de prea multe ori ) Ma uit pe cladiri: personaje mitologice. Intru intr-o mica librarie: un tanar la tejghea caruia nu i-a trebuit mult pana ce mintea mea sa il primeasca in carte.
L-am facut personaj, ma fermecase. La etajul sapte al bibliotecii: personajul! Dimineata in tren cu ochii incercanati: personajul! Sa ma opresc?
Sa nu subestimam puterea de interventie in moment cheie si caracteristicile personajelor reale, care se scriu oadata cu cartea vietii noastre. Pot fi la fel de minutios analizate si pot starni la fel de mult imaginatia precum celebrele caractere din carti, filme, piese de teatru,etc. E simplu. Trebuie doar sa iti pui ochelarii de scriitor si strada se va umple de personaje. Ochii si mintea sunt cei care fac alegerea. Si destinul…
Geo Barcan
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
