Pandemir Pașa trecea, însoțit de cei zece arnăuți regulamentari, călare, pe Bulevardul Imperial din Maghestan. Era clar bulevard și era Imperial pentru că era singurul, dar asta e o altă poveste.
Deodată, țipete, urmate de urlete care se transformară rapid în lozinci.
„Criminalule! Era să ne omori! Afară din oraș cu tine! Unde ai învățat, bă regulile de circulație?! Bulanul salvează Maghestanul! Fără nesimțiți în șa! Cetățeanul ce zorește, Maghestanul înflorește!” Și altele de felul acesta.
Pandemir Pașa trimise un arnaut să vadă despre ce este vorba.
„Luminația ta, zise arnăutul când s-a întors, e un grup de cetățeni care voiau să traverseze stradă și era să fie călcați de caii alaiului”.
Luminatul Pașă îi adună pe trecători pe marginea bulevardului, sub niște smochini umbroși. A descălecat, s-a uitat în susul străzii, în josul ei, a mormăit puțin în barbă și apoi a spus arnăuților:
„Trăgeți-le câte zece bețe pe spinare la fiecare!”
După ce porunca fu indeplinta, Pașa îl întreba pe primul dintre trecători:
„Știi de ce ai primit zece nuiele la fund?”
„Nu știu, Luminația Ta. Eu sunt un trecător nevinovat, supus abuzului puterii Mariei Tale”.
” Bine, mai dați-i zece bețe!”.
Tot așa îl întrebă pe fiecare, până la ultimul dintre trecători. Cum niciunul nu a știut să răspundă, primi fiecare cele zece nuiele suplimentare.
„Știi de ce ai primit bătaie?” îl întreba Pașa pe ultimul trecător.
„Știu, Luminate.”
„De ce?”
„Pentru că am traversat strada prin loc nepermis, fără să ne asigurăm”.
„Numai pentru atât?”
„Și pentru că, deși noi eram de vină pentru accidentul care s-ar fi putut întâmpla, tot noi am făcut scandal, am vociferat, am zbierat măscări fără legătură cu subiectul, în fine, am făcut circ degeaba”.
„Bine”, zise Pandemir Pașa. „Mai dați-le încă câte zece nuiele la fund, să țină minte explicația asta.
