Domnul Dionisevici era un om prevăzător. Știind să citească semnele timpului, și-a dat seama că vor veni vremuri nasoale. A încercat să le spună vecinilor că o să se împută treaba, că nu va fi gaz, curent și că va fi greu de găsit o pâine. N-a avut cu cine vorbi.
Într-o zi, l-au văzut unii că sapă o groapă în spatele blocului. L-au întrebat ce face. „Las’ că o să vedeți voi, la iarnă”, le-a răspuns el în doi peri. Vecinii l-au lăsat în pace, convinși că Dionisevici a înebunit subit de la atâtea gânduri negre.
Frigul iernii l-a prins pe domnul nostru cu o cămară plină de conserve de carne, pungi cu paste făinoase, pachete cu zahăr și făină. Își luase de pe net un încălzitor pe gaz și câteva butelii de rezervă. Prin casă spânzurase niște becuri LED, legate la niște acumulatori care erau alimentați de la 2-3 panouri solare. Îi ajungeau pentru lumină, puțină muzică și, uneori, pentru câte un film pe tabletă.
Vecinii, care toată vara au ars-o șmecherește pe litoral, prin Europa sau pe aiurea, tremurau de frig. Gazele se opriseră demult. Arseseră copacii de prin curtea blocului și niște garduri ghinioniste din apropiere. Mâncare nu se găsea aproape deloc. Le ghiorăiau mațele de foame pe întuneric.
Într-o zi s-au adunat laolaltă și au discutat problema. Nu se mai putea trăi așa. Unii să aibă totul și alții nimic. Gospodin Dionisevici nu are dreptul să țină mâncarea și căldură doar pentru el, că doar tuturor le e foame și frig. Și de ce să se uite numai el la filme și să asculte muzică?! E obligatoriu să împartă inclusiv panourile solare. Așa e corect și drept.
Și-a luat fiecare câte ceva, o piatră, un cuțit, o țeavă și s-au dus să-i spargă ușa.
Dar domnul Dionisevici prevăzuse și asta.
Îi aștepta cu un kalașnikov setat pe foc automat.
Groapa din dosul blocului și-a dovedit utilitatea.
Acum, domnul Dionisevici este singurul locatar al clădirii și nu mai e deranjat de nimeni…
