Poveste de viață din Căminul de Bătrâni

Poveștile de viață ale oamenilor au fost mereu fascinante, mai ales când vin după… o viață de om. În această categorie se încandrează și povestea Lucreției Lepădatu, de 74 de ani, beneficiară în Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău.

Am vizitat-o pe Lucreția Lepădatu la ea „acasă”, într-o cameră de la Căminul de Bătrâni, unde zice că se simte foarte bine. Doamna Lucreția s-a născut într-o familie numeroasă în satul Huțu din comuna Găiceana. A făcut doar patru clase pentru că așa erau vremurile. „La noi în sat era școală doar pentru clasele I-IV. Apoi, dacă voiai să mergi mai departe, trebuia să mergi la școala din comună care era la 8 km. Și era foarte greu, mai ales iarna, când nu prea aveam cu ce ne îmbrăca. Când vedeam alți copii cu haine, cu adidași…noi nu aveam așa ceva”, a povestit Lucreția Lepădatu. Când a crescut un pic mai mare și-a găsit de muncă în casele familiilor mai înstărite, unde avea grijă de copii.

După un timp a găsit un post de „femeie de serviciu” la Căminul Tineretului din fabrica Letea. „Cum mă duceam prin fabrică, am văzut niște bărbați care sudau. Și i-am întrebat ce înseamnă asta. Mi-au dat o mască să mă uit și mi-a plăcut”, și-a amintit doamna Lepădatu. Apoi tot a continuat să meargă să vadă și chiar a pus mâna la treabă. A învățat meserie și după o perioadă s-a dus la Iași, la un trust de construcții, a dat o probă și i-a lăsat pe toți…„mască”.

„S-au mirat toți că sunt fată și cât de bine sudez. Ziceau că sudez «verighetă». Tot acolo am terminat studiile de specialitate în sudură și am lucrat timp de 12 ani”, a explicat bunica din Căminul de Bătrâni Bacău, care, după cei 12 ani lucrați la Iași a fost transferată la o sucursală a aceluiași trust în Bacău, undeva prin spatele Fabricii de Bere de la Mărgineni, unde a lucrat până a ieșit la pensie.

„Am avut noroc că am avut vechime, 32-33 de ani. Și am prins atunci cu femeile 50 de ani vârstă și 25 de ani vechime să iasă la pensie. M-am încadrat la fix și acum am 24 de ani de când sunt la pensie”, a precizat Lucreția Lepădatu. Anii de muncă în acest domeniu nu au fost ușori. Trebuia să care tuburi de oxigen, țevi și alte cele. Mulți ani a prins detașări la Onești, la Bicaz, la Iași, la Roman și în alte locuri, unde stătea cu lunile. Era greu, pentru că avea o fiică, pe care, de la vârsta de 10 ani a fost nevoită să o lase singură acasă (Lucreția Lepădatu a fost părăsită de soț când era în a cincea lună de sarcină, n.r.).

„Am lăsat-o singură acasă. Ce era să fac? Dar venem la sfârșit de săptămână. Mai aveam o cumnată la mine pe scară, care și ea avea o fiică, și mai avea grijă de ea. Uite așa ne-am chinuit”, a povestit doamna Lucreția. Fiica este la casa ei, are afacerea ei și are și un copil.

Lucreția Lepădatu este beneficiară în Căminul pentru Persoane Vârstnice de un an. „Am luat singură această decizie, deși aș fi putut să stau la fiica mea. Dar e mai bine așa. Aici, dacă mi-e rău, ies pe ușă, bat la ușa asistentei, îmi dă o pastilă, îmi ia o tensiune… Plus că ne-am împrietenit, avem mai multe grupuri care ne înțelegem foarte bine… E foarte bine aici la cămin”, ne-a asigurat doamna Lepădatu care a mai pomenit de frații ei. Au fost zece copii la părinți din care au rămas doar șase, dar nu mai e niciunul în Bacău și nu prea mai țin legătura. Așa că e mulțumită de viața ei de aici. În rest, nu e nevoie decât de sănătate.