In ciuda secetei care s-a instalat, mai ales, spre finalul verii, fermierii din judet se pot multumi ca, in aceasta toamna, depozitele le vor fi pline de roade. In special pomicultorii si viticultorii, care inregistreaza rezultate pe masura muncii lor.
Din pacate, si in aceste cazuri, pretul extrem de scazut al fructelor, la recoltare, i-ar mai putea dezamagi. Rezolvarea este…asteptarea unui trend mai bun al pretului pe piata, timp in care recoltele stau bine in celulele frigorifice proprii.
La Itesti, sunt vreo patru fermieri care, prin anii ’90, au avut curajul si inspiratia sa preia din livezile care fusesera pâna atunci in proprietatea statului. Unul dintre acestia este Mitica Popa, despre care toata lumea specialistilor stie ca el este cel care a participat activ la infiintarea celor peste 170 de hectare de livezi din zona. E un fel de „tatal livezilor” de aici.
Administreaza peste 30 de hectare de livada, din care mai mult de jumatate este infiintata acum …34 de ani. Numai meri din soiurile consacrate Golden, Ionatan, Starkrimson, dar si din cele mai „recente”, Generos, Pinova, Florina, Fuji, Ciprian, din pacate, „nedescoperite” inca de gusturile românului, in ciuda calitatilor lor deosebite.
L-am gasit in pragul toamnei, cum altfel?, in mijlocul livezii, insotit de „familia” de animale (este prietenul declarat al acestora), in frunte cu catelusa Lucica pe care a salvat-o de la un final nefericit, având gâtul prins intr-un lat.
„La mine, cam la trei ani, dau lovitura, in sensul ca am productii foarte bune. Ei, anul asta e cel bun. Productiile vor fi undeva, in medie, la 45 de tone pe hectar. In total, in jur de 1.400 de tone, din care cred ca 1.000 le dau la industrie, pentru suc, gemuri etc. Problema cea mare este pretul mic la recoltare”, spune Mitica Popa.
De exemplu, Ionatanul – cel mai cautat, pentru ca este ieftin si are un gust cunoscut de zeci de ani de român, l-a dat cu 1,2 lei kilogramul. La industrie, merele le va vinde cu 0,50 kilogramul, pret bun in conditiile in care, in 2014, de exemplu, l-a dat si cu 0,13 bani kilogramul; in total 1.160 de tone.
Din Bârlad, la Itesti, via Panciu
Si in acest an, e la fel de greu sa gasesti oameni care sa vina la cules recoltele. Prin livezi, ajung, de obicei, tarani de prin alte judete, care, de regula, isi câstiga existenta din munca sezoniera din agricultura.
„Cel mai greu e de gasit mâna de lucru. Nu vin oamenii, pentru ca fie ca au de lucru la ei in gospodarie – culeg porumbul, barabulele etc, fie sunt plecati, in toata Moldova, la recoltat strugurii si altele. Dar, cred, totusi, ca intr-o saptamâna o sa ajunga si pe la noi. Acum, am doar…16 oameni la cules, când ar trebui sa fie cel putin 40, ca sa ma pot incadra pâna la 1 noiembrie. Asa, cred ca ma duc pâna pe 30…februarie”, imi spune sagalnic Mitica Popa.
A decis ca mai intâi sa culeaga „fruntea” (merele cele mai aratoase), in asteptarea unui pret mai prietenos. De altfel, gospodarul nostru are spatiu de depozitare pentru câteva sute de tone de mere. Odorel Fulganu, de 47 de ani, e din partea Bârladului, comuna Coroiesti, si a revenit la Itesti dupa ce mai fusese, pe la mijlocul anului, la curatat pomii de crengi. E sudor de meserie, cu Profesionala, si, in trecut, si-a incercat norocul, in constructii, prin Spania. Dupa un timp, a ales sa munceasca, insa, in tara, unde e mai bine, spune el.
„Am fost la cules de struguri, la Panciu, la un particular, si acum am venit aici. In zona noastra nu e de lucru, nici la porumb, la nimic. Avem unde dormi, mâncare, iti mai da si tigari, daca fumezi, doar ca iti opreste din bani. Asta e! Muncim aici cât va dura, pâna terminam, dupa aia cautam in alta parte”, explica barbatul. Spune ca ar avea si acasa de lucru, la porumb, numai ca mistretii i-au cam dijmuit recolta. E venit cu feciorul lui, Cristi, de 24 de ani.
Baiatul a terminat liceul, cu meseria de muncitor necalificat nivelul II in constructii!, dar n-are unde sa munceasca. A fost si el plecat la munca, asudând ca zilier, prin Italia, Austria si Serbia. Costel e tot din judetul vecin, comuna Podana, sat Mascurei. „Pentru noi nu-i greu, suntem invatati. Venim aici de zeci de ani”, marturiseste barbatul.
De vreo 16 ani, pe dealurile de la Traian, incalzite tot anul de soarele iubitor, se intind cu noblete suprafete mari de vita de vie. Toate cele 25 de hectare apartin unui viticultor nascut si crescut pe aceste meleaguri care a inteles la timp ca zona este una exceptionala pentru cultura vitei de vie. Asadar, Eugen Burca a pornit de la o bucata mica de pamânt mostenita de la parinti, pe care, ulterior, a reusit (nu fara mari eforturi) sa o mareasca pâna a ajuns la actuala suprafata. Pe zecile de hectare, au fost cultivate soiuri nobile de vita de vie, de la Sauvignion Blanc si Muscat Ottonel, la neaosele Feteasca alba si Feteasca regala.
„Anul asta a fost mai capricios, pentru ca a plouat mult, in primavara, motiv pentru care am fost nevoit sa aplic mai multe tratamente, in jur de noua. Apoi, a venit seceta, dar am reusit sa intretinem via si acum ne cam «râde mustata». La momentul actual, cred va fi o productie de 18-20 de tone la hectar”, a estimat Eugen Burca, proprietarul podgoriei de la Traian.
Unde ne sunt taranii?
Din pacate, si la podgoreni, culesul este o mare problema, intrucât este la fel de greu de gasit forta de munca. „Noi, de regula, lucram cu sezonieri, la recoltat. Din pacate, oamenii nu vin la treaba, in principal, pentru ca sunt beneficiari ai ajutorului social prin Legea 416/2001. Or, eu ii trec obligatoriu in registrul de zilieri, caz in care este gasit ca are venituri si, in felul acesta risca, sa piarda ajutorul de la stat. Prin urmare, prefera sa ia banii nefacând nimic, decât sa munceasca in agricultura”, a punctat Eugen Burca.
Cei care mai lucreaza la muncile sezoniere sunt plecati fie afara, fie in sudul tarii, unde recoltele s-au copt mai devreme. In aceste conditii, fermierul este nevoit sa culeaga recolta cu angajatii fabricii de vinuri pe care o detine, la care se mai adauga, eventual, tarani din comunele limitrofe.
„Daca dai din mâini, totu-i normal”
Pe Anca, inginer agronom, de profesie, am gasit-o „la datorie”, cum zice ea, supraveghindu-i indeaproape pe cei 16 oameni prezenti la cules.
„Acum e vreme buna, in partea asta de vie, dar când ajungem dincolo, la cabana, facem si focul, pentru ca zona este expusa curentilor si e mai frig”, explica inginerul. In vie, misuna oameni veniti la cules de prin satele vecine. Vasile Bodolica e de la Plopana, satul Mâlosu. E un fel de sef peste zilieri.
„Nu vin oamenii, pentru ca nu prea le iese «pasienta». Plus ca acum, vreo 25 de la noi din sat sunt la recoltat de mere, acolo, in comuna. Aici, am venit doar 8, ziua muncim, iar seara ne transporta acasa, plus ca ne asigura si masa, la 12.00”, spune seful zilierilor.
Mihaela Cepraga, de 35 de ani, e una dintre putinii muncitori care au venit la cules strugurii. Se vede ca face asta de multa vreme, judecând dupa cât de iute ii umbla mâinile printre struguri. „Mai facem si noi un ban, ca din asta traim. Nu avem serviciu, asa ca trebuie sa ne descurcam intr-un fel. Suntem obisnuiti, unde este de munca, acolo mergem si noi”, spune femeia. Alaturi e fata ei, Roxana, toata numai un zâmbet.
De altfel, e cu toata familia. La doua rânduri, dau de un alt membru al familiei, Ionut. Are doar 18 ani si, „decorat” cu o tunsoare moderna, „da din mâini cu folos”, cum zice el. „Nimic nu-i usor in viata. Ai parte si de bune si de rele. Asta e. Nu m-am insurat, ca abia ma intretin pe mine. E timp si de insuratoare”, filozofeaza fin tânarul zilier.
Filareta Ursu, de 54 de ani, e din Sasa, un sat comasat cu Poiana, din comuna Negri. E „aproape” zilier, zice femeia, nu stiu de ce. „Va spui tat. E foarte bine la vie. Daca dai din mâini, totu-i normal. Fac de toate, sapat, cules, mai putin curatat via, ca nu ne pricepem”, rosteste automat femeia, indepartându-se iute spre rândul cu Sauvignion blanc.
