Practic de ceva vreme ceea ce s-ar numi „arheologie digitală”. Scormonesc prin arhivele puse online în căutare de comori ale trecutului. Am găsit lucruri interesante de-a lungul timpului, dar nu despre asta este vorba acum. Zilele trecute am găsit arhivat un articol din revista Flacăra, din toamna lui 1977. Despre articolul respectiv se vorbise mult în familie, dar nu-l văzusem niciodată. Se vorbise pentru că declanșase o serie de evenimente cu implicații de-a lungul a ani de zile.
Un fost coleg de școală al tatălui meu scrisese un reportaj despre localitatea noastră. Acolo, înserase, probabil fără să-și dea seama, informația că tatăl meu, profesor de istorie, făcuse săpături arheologice și descoperise o statuetă antică. Într-adevăr, statuetă exista; fusese găsită. Dar nu în urmă unor săpături arheologice, care, ca și acum, erau ilegale fără o autorizație specială. Pur și simplu, autoritățile de atunci decisesera să între cu plugul pe un vârf de deal, care sute, dacă nu mii de ani fusese folosit doar pentru pășunatul animalelor. Cum zona părea să fi fost o așezare neolitică, de fapt, din Epoca Pietrei Noi, tatăl meu a presupus că se pot găsi urme ale acelui sat. Și, într-adevăr, mergând cu elevii săi în urmă tractorului care desțelenea pământul, a găsit cioburi, pietre și statueta care înfățișa o femeie-pasăre.
Dar articolul din Flacăra a atras musafiri nepoftiți. Am fost vizitați de Securitate. Pentru că băieții cu ochi albaștri luaseră articolul în serios. Dar aveau să se lămurească repede că nu avusese loc nici o infracțiune; statuia, însă, a fost luată și dusă la Muzeul de Istorie din Bacău. Când am mai crescut, am auzit povestindu-se în familie de acest episod, am vrut să știu unde este locul în care s-a descoperit statuia. Ani de zile am fost refuzat până când l-am găsit din întâmplare. Și am început și eu să explorez zona. Statui nu am găsit, în schimb, împreună cu câțiva colegi de școală, am strâns niște cioburi de oale, pietre șlefuite, bucăți de silex și alte asemenea „comori” cu care am încropit un colț muzeistic în laboratorul de istorie.
Decizia autorităților de a intra cu plugul în fosta așezare neolitică a distrus într-o proporție însemnată situl. A fost distrus inclusiv valul de pământ care apăra satul, plugul a sfărâmat oalele de lut, a spart topoarele de piatră, a sfărâmat tot ce era la suprafață. Zona nu a fost niciodată cercetată serios din punct de vedere arheologic, deși este înscrisă în Repertoriul Arheologic Naţional. Totuși, un lucru s-a întâmplat. De 30 de ani, zona e protejată pentru că nu mai e folosită pentru agricultură, fiind inclusă în rezervă Primăriei. Cine a făcut asta? Fostul profesor de istorie, vizitat de Securitate, care nu și-a pierdut speranța că, într-o zi, cineva va cerceta urmele satului de acum peste 5.000 de ani.
