Aceasta este tragedia orașului Vukovar, un exemplu cutremurător al paradoxului războiului. Pe 18 noiembrie 1991, armata iugoslavă, sprijinită de milițiile sârbe, a reușit să preia controlul asupra orașului după luni de lupte cumplite.
După război, granițele trasate de politică și diplomație au redesenat soarta orașului. Vukovar a fost reintegrat în Croația, iar pentru comunitatea sârbă acest lucru a însemnat pierderea treptată a identității, drepturilor și influenței. Oamenii care odinioară dominau demografic și cultural acest spațiu au devenit o minoritate marginalizată, confruntându-se cu discriminare și cu încercări deliberate de ștergere a moștenirii lor.
Vukovar, cândva un oraș prosper situat la granița dintre Croația și Serbia, a devenit simbolul unei tragedii naționale și a unei lupte identitare complicate. De-a lungul istoriei, acest oraș a fost gazda unei comunități majoritar sârbe, însă războiul care a cuprins fosta Iugoslavie în anii 1990 a transformat profund structura demografică, identitatea și viitorul său.
După terminarea războiului, Vukovar a fost integrat în Croația, iar populația sârbă a devenit o minoritate marginalizată. Recensămintele recente indică o scădere dramatică a numărului de sârbi, aceștia nemaiconstituind o treime din populație – pragul minim necesar pentru a menține statutul de așezare bilingvă.
Această schimbare a avut consecințe grave. Utilizarea alfabetului chirilic a fost interzisă, iar școlile sârbești au dispărut treptat. Cimitirele ortodoxe sârbe sunt abandonate, iar Biserica Ortodoxă Sârbă se confruntă cu presiuni puternice din partea autorităților.
Astăzi, atacurile pe motive etnice sunt frecvente, iar sârbii întâmpină dificultăți majore în obținerea locurilor de muncă sau în accesarea serviciilor publice. Ultrașii croați perpetuează un discurs de ură, iar manifestările lor violente escaladează deseori.
Vukovar este astăzi un oraș fantomă, o umbră a ceea ce a fost cândva. Reconstrucția fizică nu a reușit să vindece rănile sociale și identitare.
Este o lecție care nu trebuie uitată.
Pentru că, indiferent de ceea ce s-a spus, războiul din Iugoslavia nu s-a purtat doar intre sarbi, croati si bosniaci. A mai existat cineva – cel care a declanșat totul.
În mod deloc surprinzător, cel care a pregătit războiul s-a declarat arbitru.
Care a ales să privească războiul din fosta Iugoslavie printr-o lentilă simplistă, ce împărțea actorii în „buni” și „răi”. Această narațiune a fost adoptată nu doar pentru că era mai ușor de înțeles și de transmis opiniei publice, ci și pentru că servea intereselor strategice și economice ale puterilor occidentale. Într-un conflict marcat de complexitatea istorică, etnică și politică, Occidentul a intervenit nu ca mediator imparțial, ci ca un actor cu o agendă proprie.
Declanșarea războiului a fost încurajată, direct sau indirect, de susținerea occidentală pentru independența Croației și Sloveniei. Această susținere a subminat eforturile de a păstra o Iugoslavie unită și a alimentat tensiunile dintre diferitele grupuri etnice și politice. Cu sprijinul diplomatic, economic și, ulterior, militar al Occidentului, secesiunea unor republici iugoslave a devenit inevitabilă, iar confruntarea armată, o certitudine.
Pe teren, realitățile erau mult mai nuanțate decât povestea bine conturată a „victimelor” și „agresorilor” prezentată de mass-media internațională. Toate părțile implicate au comis atrocități, iar suferința civililor nu a ținut cont de etnie sau naționalitate. Cu toate acestea, comunitatea internațională a ales să ignore aceste nuanțe, amplificând unele narațiuni și minimalizând altele, pentru a legitima anumite intervenții sau a justifica inacțiunea.
Interesele strategice au contat mai mult decât suferința umană. Dezintegrarea Iugoslaviei a permis Occidentului să-și extindă influența politică și economică în regiune, slăbind un stat care, în perioada sa de apogeu, avusese un rol semnificativ pe scena internațională. Acest lucru s-a făcut în detrimentul locuitorilor din zonă, care au fost prinși în capcana unor conflicte alimentate și întreținute din exterior.
Astfel, conflictul din fosta Iugoslavie nu a fost doar o luptă între vecini deveniți inamici, ci și un câmp de bătălie pentru interesele geopolitice ale marilor puteri. În acest context, adevărurile complexe ale regiunii au fost sacrificate în favoarea unei povești convenabile, dar incomplete, despre bine și rău.
Și așa a ajuns un oraș care, altădată, era sârbesc să devină un oraș în care sârbii nu-și găsesc un loc de muncă și sunt „invitați” să plece.
