Simona Elena Radu din Bacau este medic specialist neurologie – de gasit la cabinetul din incinta GTL Medical Clinic Bacau – si, la 33 de ani ai sai, „parinte adoptiv” pentru numerosi pacienti.
-Cum adica „parinte adoptiv” pentru pacienti?
-Neurologia este pentru mine o dragoste inceputa in liceu atunci când, in clasa a XI-a, ni s-a predat la anatomie, capitolul „Sistemul nervos”. Am fost atât de fascinata de materie incât, multumita si doamnei profesor Mita Popa – am absolvit Colegiul National „Gh. Vranceanu” Bacau – am inceput sa o aprofundez. A urmat apoi „partea clinica”, in timpul facultatii si, inevitabil, intrarea in contact cu oamenii. Pacientii cu afectiuni neurologice s-au mulat cel mai bine sufletului meu si intr-un fel, i-am adoptat, reusind multora dintre ei sa le redau increderea in sine, sa-i fac sa inteleaga prin ce trec si cum sa-si accepte bolile astfel incât, cu zâmbet pe chip si incredere, sa-si poata continua viata mereu ca pe un nou inceput.
-Spune-ne despre traseul tau. Esti de putin timp in sistemul medical si… ai ales Bacaul…
-Da, am ales Bacaul – m-am intors, de fapt, acasa – pentru ca aici este familia mea, iar când spun asta, ma refer inclusiv la pacienti. Am absolvit Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” si, fiind olimpica nationala la biologie, am fost admisa fara examen la Cluj, la Universitatea de medicina si farmacie „Iuliu Hatieganu”. Anii al cincilea si al saselea m-am transferat la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti. Am inceput Rezidentiatul in Bucuresti, pe neurologie, la Spitalul Elias, sub indrumarea doamnei conferentiar Cristina Panea, un om extraordinar care si-a pus profund amprenta asupra evolutiei mele. Anul trecut (2015, n.r.), practic mi-am dat examenul de specialitate si am decis sa ma intorc in Bacau in primul rând pentru familie si, totodata, pentru ca am simtit ca aici pot face din punct de vedere medical, mai mult pentru pacienti. In prezent, fac garzi la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau si profesez ca medic specialist neurolog la cabinetul din cadrul clinicii GTL, din februarie 2016.
-Ai dat Clujul si Bucurestiul, totusi, pentru Bacau…
-Da. Medicina poti face oriunde. Dupa iuresul in care m-am aflat in Bucuresti, fiind nevoita sa vad foarte multi pacienti odata, mi-am dat seama ca aceasta era, practic, in detrimentul celor din urma. Eu tratez pacienti cronici, ei au nevoie de atentie sporita, de consiliere etc. Am o profesie unde omul, la mine, vine foarte trist si de unde trebuie sa plece cu zâmbetul pe buze. Trebuie sa ma conectez cu pacientul, sa-i aflu povestea si, impreuna cu el, sa cautam drumul potrivit pentru tratament. Cred ca ai rezultate mai bune, din aceasta perspectiva, intr-un oras mai mic. Chiar si asa, trebuie sa spun ca, desi sunt neurologi multi, e nevoie inca de si mai multi, pentru ca, din pacate, numarul pacientilor este si el in continua crestere. Apar noi si noi cazuri in permanenta. Suntem noi, oamenii, sedentari, extrem de stresati, needucati din punct de vedere medical si de aceea apar tot mai multe cazuri de imbolnavire. Da, este nevoie de neurologi!
-Care este relatia medic-pacient? Cum se construieste ea? Ai pacienti „preferati”?
-Se spune ca pentru fiecare om exista un medic. Este adevarat. Nu poti, uman vorbind, stabili aceeasi relatie cu toti cei din jur. Se creeaza si intre medic si pacient, la fel ca-n viata de zi cu zi, legaturi speciale. Evident ca, din punct de vedere medical, ii tratezi pe toti la fel, dar, omeneste, e firesc sa dezvolti legaturi mai speciale cu unii. Si asta este un motiv pentru care numarul medicilor ar trebui incurajat sa creasca. Eu, de exemplu, ma simt mai legata de oamenii mai simpli. Cu ei pot vorbi, sunt foarte deschisi, colaboreaza, comunicam. Pot spune ca frecvent trec de relatia medic-pacient. Asta pentru ca, ti-am spus, in neurologie este vorba ceva mai mult decât de o prescriptie medicala.
-Adica, medicamentele nu-s suficiente?
-O reteta nu te face bine! Asta pentru ca nu lipsa unui medicament te-a imbolnavit ci, un mod de viata. Daca nu ajungi sa intelegi ca e nevoie de schimbarea modului de viata, medicamentul te ajuta doar 50%. Uite, vin la mine pacienti cu dureri de cap. Stând de vorba cu ei, incercând sa-i fac sa-si spuna povestea, descoperim impreuna frecvent ca, in spatele acelei dureri, exista niste cauze psihologice. Certuri in familie, violenta, esecuri in plan profesional etc. Eu trebuie sa stiu despre astfel de povesti, pentru ca, fascinant, nu?, de multe ori am descoperit, impreuna cu pacientul, consilierea face mai mult decât medicatia.
-Spune-ne o poveste…
-Uite, am un caz de care m-am atasat foarte mult. O tânara a venit la mine acuzând dureri de cap de mai bine de o luna. Incet, am aflat ca pacienta, mama mai multor copii, traia intr-un climat psiho-afectiv tensionat, cu numeroase stari conflictuale care i-au declansat si agravat simptomatologia, majoritatea problemelor fiind declansate de lipsa suportului material. A plecat de la mine cu un tratament, dar mai important decât atât este ca ea a reusit sa se deschida, sa comunice, sa-si spuna povestea, sa vorbeasca cu cineva despre ceea ce i s-a intâmplat. Am decis sa o ajut si ca de la mama la mama, lansând un apel pe reteaua de socializare, de colecta de hainute si jucarii pentru copii. E minunat ca am descoperit o multime de bacauani dornici sa o ajute si e minunat ca, fara ca macar sa o cunoasca pe pacienta mea, cei care au ajutat-o cu hainute si jucarii ma intreaba mereu de evolutia ei medicala si familiala. Pe ea a ajutat-o, de asemenea, toata aceasta deschidere din partea comunitatii si, pe acest fond, de doua saptamâni nu mai are nevoie de medicatie, pentru ca nu mai are dureri de cap. E un caz pe sufletul meu. Am gasit reactie foarte buna din partea unor oameni pe care nu-i cunosteam si care se bucura impreuna cu mine si cu pacienta mea de vindecarea celei din urma, chiar daca nu o cunosc…
-Ce face Simona in afara cabinetului medical?
-Ca la scoala: in afara cabinetului medical, Simona incearca sa faca un pic de bine. Citesc, ascult rock’n’roll si incerc sa-mi strâng in jur oameni frumosi, pentru ca in ciuda aparentelor, ei sunt multi. Ne bucuram impreuna unii de altii si de lucrurile simple.
-Zi-mi cel mai simplu lucru de care te bucuri cel mai mult!
-Cel mai simplu lucru de care ma bucur cel mai mult… Zâmbetul copilului meu si Dumnezeu.
