Suntem la începutul Postului Mare, post care ne pregăteşte pentru Înviere. Postul motivat de credinţă, ca legătură vie a credinciosului cu Dumnezeu este o stare de smerenie a sufletului şi a trupului. Postul religios sau cultic înseamnă dezrobirea sau detaşarea de consumul pătimaş şi lacom al materiei limitate şi trecătoare pentru a ne uni cu Dumnezeu Cel Nelimitat şi Veşnic. Prin post diminiuăm hrana materială pentru un timp şi înmulţim hrana duhovnicească: rugăciunea, citirea din Sfintele Scripturi, spovedania şi împătaşirea deasă.
Unit cu rugăciunea, postul ne ajută să ne schimbăm viaţa, eliberându-ne de un trecut păcătos şi apăsător pentru a începe o viaţă nouă. Astfel începe să apară în suflet lumina Învierii ca ridicare din întunericul păcatului care ne desparte de Dumnezeu. Postind ne schimbăm atitudinea faţă de oameni şi faţă de natură înţelegându-le pe toate în lumina prezenţei iubitoare a lui Dumnezeu. Spre exemplu de la cuvântul demolator, degradant şi tulburător care adeseori ia forma jignirii, a minciunii, a defăimării, a clevetirii, a judecării aproapelui nostru, postul şi rugăciunea ne ajută să trecem la cuvântul ziditor, care întăreşte comuniunea dintre oameni, care nu înjoseşte, ci înalţă, care nu dezbină, ci uneşte. De aceea când postim cu adevărat, ne înfrânăm şi de la vorbirea de rău sau de la judecarea altora. Postul nu trebuie săvârşit pentru a fi remarcat de oameni, ci pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Nu este o lucrare exterioară asupra lumii, ci o luminare interioară începând cu noi înşine. Într-o lume care se vrea fără Dumnezeu adeseori catalogăm oamenii după bunurile materiale acumulate, după cât au construit, după maşina pe care o conduc.
Dar nu este suficient deoarece în plan sufletesc nu contează numai realizările exterioare, ci, mai ales, zidirea noastră interioară, adică bogăţia şi frumuseţea noastră sufletească, mai precis cât Duh Sfânt avem în noi, cât de mult am asimilat în fiinţa noastră din ceea ce ne învaţă Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Deci înnoirea lăuntrică şi frumuseţea care nu trec niciodată se dobândesc prin post şi rugăciune, prin spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin săvârşirea faptelor bune. Scopul existenţei noastre şi a vieţuirii creştine este înnoirea omului după chipul lui Dumnezeu Cel ce l-a zidit pe om şi mântuirea sufletului, pentru că „ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul pentru sufletul său?” ( Matei 16, 26)
„După cum corăbiile uşoare străbat mai repede mările, iar dacă sunt încărcate peste măsură se scufundă, tot aşa şi postul face mai uşoară mintea noastră şi o pregăteşte să străbată cu uşurinţă oceanul acestei vieţi şi să se gândească la cele cereşti.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Pr. Radu Grigoraș, Parohia Măgura, Bacău
