„Porcii primesc subventii pentru a trai bine”

Interviu cu Gheorghe Saghin, patronul firmei Prod Sag SRL Saucesti

La capatul satului Schineni, din comuna Saucesti, pe un teren aflat la 500 de metri de ultima casa, peste noapte a rasarit o ferma. O hala lunga de 150 de metri, construita dupa un model american, populata cu 2000 de porci. Peretii sunt din prelata, care se deschid si se inchid in functie de temperatura de afara. Este asezata pe o perna de apa, care asigura ecologizarea fermei. Cu un ciclu de trei luni, intra pentru crestere 2000 de porci si ies doar 1978. In Romania nu exista ferme de reproducere, purceii sunt adusi din tari membre ale Uniunii Europene: Olanda, Belgia, Franta. Intra in ferma din Romania cu greutatea de 20-25 de kilograme si sunt livrati cu 110 kilograme. Patronul traieste din diferenta de greutate, din pret si regie proprie. Adica munca. “Am pornit in 2008, cand criza s-a facut simtita si in Romania, dupa un proiect material si financiar devenit eligibil, calculat matematic, economic, financiar si dupa toate normele europene in domeniu. Numai ca in 2008 vindeam kilogramul in viu cu 4,8-4,9 lei, achizitionam furajele cu 0,3 lei, iar acum dau 0,9-1,00 lei pe kilogramul de furaj si vand porcul la pretul initial, la care se adauga dobanzile marite la credite. Va dati seama, costurile nu le mai pot acoperi din pret. Asta da afacere in agricultura." De la aceasta scurta analiza am inceput dialogul cu Gheorghe Saghi, patronul unei firme specializata in cresterea porcilor.

– Inseamna, domnule Saghi, ca ati ales prost. In timp ce foarte multi au investit in imobiliare, in comert, in crasme, unde banii vin foarte repede, dumneavoastra v-ati gasit sa investiti in zootehnie. O afacere proasta in Romania.
– Eu sunt nascut si crescut la tara, pe pamant.. Dupa terminarea Facultatii de Agronomia, in 1982, am revenit in satul meu, la Vultureni. Am lucrat la IAS, in fostul Trust IAS, am simtit, am constatat ca acolo puteam sa-mi fac meseria, si se facea meserie la fostele IAS-uri. Eu nu ma pricep la altceva, decat la agricultura si ar fi bine ca fiecare dintre noi sa facem – sa facem bine – in domeniul, in meseria la care ne pricepem, asa cum se intampla in toata lumea.
– Este o poveste din manuale, tanarul face scoala, viseaza sa se intoarca in satul natal scolit si se apuca de treaba. O sa revenim, avem acum in fata o afacere “vie” – 2000 de porci, care trebuie crescuti, ingrasati si vanduti. Ce treaba are agronomul cu o ferma de suine?
– Este o poveste mai lunga. Am revenit in satul Vultureni, vatra mea, dupa Revolutie am continuat sa lucrez in agricultura, am fost si director de SMA, primar vreo trei ani, dupa care m-am adunat si am decis sa cumpar teren si sa ma apuc de zootehnie. Inca nu stiu sigur daca alegerea mea a fost buna. Am vazut proiectul, mi-a placut, l-am depus si a devenit eligibil. Era prin 2006. Doi ani a durat sa-l pun pe picioare. Aici era camp liber. Toata viata am facut agricultura. Este un proiect unicat, constructie usoara, cu pereti din prelata, reglabili, in functie de temperatura. La inceput mi-a fost teama, la noi temperaturile in iarna ajung si la minus 30 de grade, insa proiectul asigura siguranta si in aceste conditii. Vara este ca pe terasa la un restaurant, cu toti peretii trasi la nivelul inaltimii animalului, iarna asigura conditii normale de vietuire in conditii optime. Totul este computerizat si respecta conditiile si normele europene de spatiu, de mediu, temperatura, alimentatie. In timpul derularii proiectului suntem controlati si super-controlati. Este normal, ei ti-au dat banii, ei te verifica, mai ales de cand a intrat in vigoare acordarea unei subventii pentru bunastarea animalului.

Am negociat integrarea in genunchi

– Subventie pentru bunastarea animalelor. Pornim bine, eu tot vroiam sa va intreb de ce Guvernul a sistat orice ajutor pentru crescatorii de animale.
– Da. Pentru a asigura conditii optime in cresterea porcului, trebuie sa cheltuiesti mai mult, ca sa cheltuiesti mai mult, iti trebuie bani pentru lumina pe timp de noapte, apa, furaje la standarde, curatenie, climat lipsit de stres. Ca sa cheltuiesti pentru toate acestea nu mai iesi pe costuri. Subventia este aprobata din acest an, insa nu ne-au dat-o nici pana acum, iar eu am investit si cheltuiesc zilnic sume importante pentru a asigura aceste conditii.
– M-am lamurit, statul acorda niste bani pentru ca animalul sa se simta bine, sa traiasca… BINE. Dar pana acum nu aveati subventii? Toate statele europene subventioneaza agricultura in general si zootehnia in special.
– Pana in 2009 a fost o subventie europeana, de 100 de lei pe porc. A fost taiata, tot la sugestia UE, si multi zootehnisti au dat faliment. Multi, domnule. Subventia era acordata din bani europeni… N-am stiut atunci sa negociem corect, realist, in functie de conditiile din Romania. A fost, cred, o negociere in genunchi. Eram primiti in UE si nu s-a considerat ca negocierile sa se faca de pe pozitii de egalitate. Cand am inceput activitatea, kilogramul de porumb era 30 de bani, iar acum este 70-80 de bani la recoltat. S-a ajuns chiar la un leu, deci s-a triplat. In 2008, vindeam kilogramul de carcasa cu 5,1-5,5 lei kilogramul, acum vand cu 4,9 lei, rar, in preajma sarabatorilor de iarna, ajung la 5,1, 5,2 lei. Va dati seama ca, in conditiile in care toate importurile au crescut si noi mergem cu acelasi preturi, suntem la limita falimentului. Eu va spun cinstit, imi place mult ceea ce fac, o fac din placere, am facut-o si inainte, evident ca la nivel mult mai mic, ma chinuiam si eu, chinuiam si porcii. Acum totul este computerizat. Calculatorul stabileste reteta, concentratia, ritmul de hranire. Aici nu exista roaba, lopata, furca, caratul cu spatele. Inclusiv eliminarea dejectiilor se face modern, ecologic, mecanizat. 80 la suta din investitie este dedesupt, cladirea este pe o perna de apa, care asigura eliminarea dejectiilor. Curatenie luna, norme sanitare respectate la sange. Si asta cu doar un om pe schimb. O singura persoana dirijeaza si supravegheaza intregul proces pe timp de 24 de ore.

Vremea ne dirijeaza productiile

– Am vazut, este cum spuneti, dar de unde bani? Cum ati inceput investitia?
– A fost o conjuctura favorabila pentru investitii. Am depus proiectul, am pierdut finantarea prin SAPARDUL european si am prins, in ultimul moment, Sapardul romanesc. Sa fie clar, Progamul SAPARD nu-ti da niciun ban pana nu investesti tu in primul rand, iar el iti deconteaza 50 la suta din cheltuielile eligibile. Nu iti da un leu pentru a porni investitia. Aveam nevoie de 600.000 de euro, atat costa investitia, 300.000 de euro primeam inapoi, dar dupa finalizarea lucrarii. Am luat credit din banca 600.000 de euro, cu sprijinul Fondului de Garantare, am vandut o casa, un apartament, niste terenuri, iar cu restul m-au ajutat rudele, pentru a acoperi garantia. Am inceput constructia si, pe masura inaintarii investitiei mi-a returnat jumatate din investitie. Pe langa cheltuielile eligibile, au fost si destule cheltuieli neeligibile (drumuri, lumina etc.) Restul de 300.000 de euro a ramas pe cheltuiala mea, bani pe care ii returnez lunar prin rate, la care mai adaug si un credit de productie, plus dobanzile, care au crescut an de an, de la 10-12 la suta au ajuns acum la 16 -17 la suta. Permanent stau cu frica in san ca as putea da faliment, asa cum s-a intamplat cu foarte multe firme de acest gen din tara. Tot timpul se spune sa marjam pe investitii, sa atragem fonduri europene, dar cum sa atragem daca nu suntem sprijiniti.
– Care ar fi solutia, sunteti un un om cu multa experienta si in cultura mare si in zootehnie?
– Domnule, anul acesta ne laudam cu o crestere a productiei agricole, insa aproape in totalitate se datoreaza vremii, care a tinut cu agricultorii, daca a fost productie de cereale, normal ca preturile sunt mai mici si ne putem descurca si noi, sa iesim macar zero pe zero, sa nu dam faliment. Eu nu pot sa acopar costurile de productie din desfacere, preturile sunt foarte mici pe piata, puterea de cumparare a scazut constant in ultimii ani, plus concurenta cu produsele care vin prin importuri, la preturi foarte mici, peste 70 la suta din consum este carne din import. Nu stiu cum se descurca de isi permit sa vanda la asemenea preturi. Nu au productivitate mai mare, nu au consumuri mai mici pe cap de animal si astfel ne sufoca. Oamenii nu mai au bani, am deschis de curand un magazin in Bacau, vin clientii si cumpara cu feliuta, nu pentru ca i-ar face rau carnea de porc, ci de atat are bani. Singura solutie pentru ca zootehnia, crescatorii de porci, sa stea pe picioare este exportul, sa se deblocheze exportul impus de Uniunea Europeana, in rest stim noi ce sa facem. Avem zece ani de cand nu iesim cu porcul afara, ba ca a fost pesta, ba tot felul de gripe. Au trecut toate, dar noi tot nu am primit unda verde pentru export. Ei au voie sa exporte, cu toate ca si in tari din UE s-au descoperit anumite focare de infectie. Daca ne-ar da drumul, atunci nu am mai fi numai la cheremul pietei interne, care este limitata, dupa cum va spuneam. Cat timp ma rog eu de abatorist sa-mi ia marfa si nu vine el la poarta sa-mi ceara, pana atunci stau cu falimentul la poarta.

Toti porcii ii cumpar din Belgia si Olanda

– Vindeti, numai la viu, nu aveti abator?
– Eu cumpar purceii la 22-25 de kilograme, din Olanda, din Belgia, Franta, din alte tari, deoarece Romania are foarte putine ferme de reproductie, peste 70 la suta din matca este de afara. Suntem in discutie, am vrut sa ne unim mai multi producatori sa infiintam o ferma, a venit criza si totul a cazut, bancile nu te mai crediteaza. Pana si aprovizionarea o facem prin intermediari, deoarece nu poti, nu incapi, nu esti cunoscut. Pentru 2000 de porci nu-ti deschide nimeni poarta, pe cand marii importatori iau 20.000-30.000 la o singura transa. Il hranesc, il ingrijesc, ii dau medicamente trei luni pana il aduc la 110 kilograme, dupa metoda totul plin, totul gol, dupa care urmeaza un timp de pregatire, ignienizare, curatenie etc. Reusesc sa cresc pe ani trei serii. Marea problema este livrarea la timp, altfel cheltui cu ei fara sa castig nimic, deoarece sporul in greutate nu mai justifica cheltuielile. Sunt porci numai pentru carne, la taiere nu ai de unde face sunca, sunt porci europeni.
– Cu cat va imbogatiti pe zi?
– In medie, cam 80 de grame spor pe cap de animal, zilnic. Din zece miliarde de lei cat investesc pe serie, 40 la suta este valoarea porcului, restul cereale, credite, intretinere, utilitati, salarii. Am facut un calcul, am platit jumatate din credit, peste patru ani ramanem numai cu linia de credit pentru productie. Problema este ca nu ne putem capitaliza, asa este in agricultura noastra. Sunt foarte putine ferme, si acelea mari, care au reusit sa se capitalizeze, restul merg pe datorii. Cresti pretul, nu vinzi, de aceea suntem nevoiti sa vindem la acelasi pret, de multe ori vindem la costul de productie, numai sa vindem. Consum tone la inceput si ajungem la sase tone pe zi, avem silozul nostru, o suprafata de teren pe care o cultivam, premixurile le cumparam. Avem un consum foarte bun la sporul de greutate, 2,8 kg de furaj, pe kilogramul de spor. Totul este computerizat, se formeaza reteta, iar calculatorul stabileste cantitatea de furaj si o “livreaza” in hala. Daca seceta de acum era in vara, Romania era la pamant, era la pamant. Si atunci cum poti vorbi de o politica agricola. Stam mereu la mana si mila Celui de Sus. Au disparut sistemele de irigatii, au fost furate, s-a ales praful de miliarde de lei, de munca. Am distrus tot. Avem 20 de ani de cand ne chinuim sa stricam si inca mai avem de distrus. Nimeni nu intelege ca agricultura este salvarea noastra, s-a demonstrat anul acesta. Turismul! Ce faci cu turismul daca nu ai agricultura, produse proaspete, diversitate, productie pentru export. Toata lumea stie ca 70 la suta din carnea de porc se importa, iar crescatorii nostri nu pot sa-si vanda marfa si nimeni nu face nimic. Cum este posibil? Cineva va trebui sa raspunda o data.

M-am lipit de criza de la inceput

– Sunt tot felul de programe, de masuri pentru stimularea tinerilor, pentru stabilirea lor la tara, pentru infiintarea de noi ferme, insa accesarea acestor fonduri este destul de timida. Care credeti ca ar fi cauzele?
– Neincrederea, nesiguranta unor politici, a pietei financiare. Isi mai iau un tractor, cumpara oi, capre. Lipseste perspectiva, nu spun sa revenim la planificarea centralizata, insa tara are nevoie de un program, o viziune pe urmatorii 10-15 ani, sa stie omul de ce se apuca, sa-si poasta face calcule atunci cand porneste o afacere. Taranul nostru nu-i prost, el este chibzuit, gospodar, nu se inhama la o treaba daca nu-i da pe plus. Nu-i normal? Nimeni nu stie de cate capete de bovine, de porcine, de ovine are nevoie Romania, cate abatoare (apropo, mii de abatoare au dat faliment, multe dintre ele deschise cu bani europeni), cat grau, porumb, nu facem investitii, infiintam culturi de dragul de a face ceva, nu mai este timp sa tot invatam. Vorbim ca la carte, piata determina productia si pretul, dar cati ani mai putem pierde pentru ca piata sa ne regleze, in conditiile in care mecanismele pitei nu functioneaza. Agricultura merge de la sine: ce da Domnul!
– Vreti, nu vreti, criza a venit si pentru dumneavoastra. Cum o gestionati?
– Eu nu stiu cum era inainte de criza, ca am iesit pe piata odata cu criza. Eu nu am datorii la banca, sa ne intelegem, am credite, nu am restante, insa nu ma pot capitaliza, am nevoie de masini, vreau sa ma extind, sa largesc reteaua de magazine, sa investesc intr-un abator. De… unde… baaani? Ne mai paste un pericol: putem ramane fara furaje, deoarece, fara nicio noima, 80 la suta din productie merge in instalatiile de biodiesel. Musai sa ne producem cerealele.

Din padurar s-a facut zootehnist

– Am retinut de la complicele meu ca sunteti ajutat aici, la ferma, de baiatul dumneavoastra, care are o pregatire total diferita de ceea ce faceti aici.
– Deci aveti un complice. Da, baiatul meu a terminat Facultatea de Silvicultura la Cluj, urma sa fie inginer la paduri, insa a disparut si padurea, au disparut si posturile. Lucram impreuna, il las sa invete, sa se descurce, el se ocupa de planuri, de programe, de subventii, de relatiile cu institutiile agricole, eu plec maine-poimaine si nu trebuie sa uitati ca si el a crescut la tara, aveam si acolo animale, nu este chiar strain. Sunt multumit, chiar mandru ca ii place, chiar daca din padurar s-a facut… porcar. Viata este grea astazi, trebuie sa te chibzuiesti, sa fii econom. Suntem la ferma patru oameni, doi ingrijitori, eu, baiatul, iar cu plata la ora am un medic si un contabil. Mie imi plac animalele, vin deseori la ferma, intru in hala si stau ore intregi printre porci, mai fac tratamente, observ cum se dezvolta fiecare, stau de vorba cu ei, ii simt daca le este bine, daca sunt agitati, caut cauzele. Nu-i simplu si nici usor sa stii ca ai 2000 de porci in ingrijire. De aceea, ajutorul dat de fiul meu Silviu este extrem de important, este tanar, deschide altfel un calculator, cauta, se informeaza, cautam si descoperim noutati in cresterea suinelor. Mai doua fete, insa si-au ales alte cariere, una lucreaza la Politie, cealalta a terminat Facultatea de Biologie. Anul acesta am avut doua nunti, s-au casatorit amandoua in 2011, am si un nepot, iar Silviu este in discutie cu o fata, insa i-am spus sa ma mai lase sa-mi revin.
– Vorbeam de planuri, de programme, dumneavoastra ce intentionati pentru anii viitori?
– V-am spus ca am deschis primul magazin de desfacere, insa iau produse de la alti procesatori, le dau porcul si imi dau produse, eu nu am voie sa tai. Am inteles ca legislatia in domeniu va fi mai ingaduitoare in sens pozitiv si vom putea sa ne deschidem si noi mici abatoare, sa sacrificam macar 20 la suta din productie. Sa vedem. Cu un abator, cu trei-patru magazine si cu furajele mele sper sa ma descurc, sa achit creditele, sa ma dezvolt. Nu acesta este visul oricarui om? Daca reusessc sa fac toate acestea pana la pensie, consider ca n-am trait degeaba. Agricultorul nu iese la pensie niciodata, insa vorbeam de varsta biologica. Sa nu intelegem gresti, nu-mi cer osanda, muncesc, imi place ceea ce fac, eu am ales, nu sunt optimist, sunt un om realist, care a trecut prin multe, a vazut destule si consider ca realismul este mai sanatos.

Eu fac politica in ferma, cu animalele

– Oamenii de afaceri, cu bani, sunt curtati de politicieni, nu v-a batut nimeni la poarta?
– Ba da. Bat, intreaba. Eu, cum v-am spus, am fost primar la Vultureni vreo trei ani. Imediat dupa Revolutie s-a infiintat PDAR, m-am inscris, ca doar nu puteam sa ma inscriu in partidul moaselor. In 1992 am candidat, eram primii primari alesi democratic. Am stat, am lucrat mai bine zis trei ani si apoi mi-am dat demisia. Atunci nu puteai sa faci nimic, nu erau bani, lucrurile, situatia nu se asezase, toata ziua imparteam pamanturile la oameni. Nu se mai intelegeau, ieseau scandaluri, ne fugareau pe camp si am zis ca nu-i treaba de primar. Acum da, merita sa fii primar intr-o comuna daca vrei sa faci ceva. Si acum este greu la tara, insa mai cred in intelepciunea unor oameni politici ca vor reda taranului statutul de gospodar, de talpa tarii, chiar in acest inceput de mileniu destul de naravas, in care domina stiinta si tehnologia, inima si sufletul devenind simple accesorii. Pentru mine cea mai buna politica o fac acasa, am un nepot, il iubesc si ma iubeste, am alaturi copiii, sotia. Nu stiu cum sunteti dumneavoastra sau altii, insa eu ma simt bine in familie. Deschid usa si ma incarc de energie. In fond, pentru ce muncim, nu ca sa fim fericiti.
Gheorghe Baltatescu