20 noiembrie 2024

Porci mistreţi găsiţi morţi în apele râului Siret

Cadavrele a trei porci mistreţi au fost găsite, marţi după-amiază, în albia râului Siret, în dreptul comunei Cleja. Cei care au făcut descoperirea au alertat autorităţile iar pompierii de la Detaşamentul Bacău au intervenit şi au adus leşurile la mal, situaţia fiind acum în atenţia celor de la Direcţia Sanitar Veterinară Bacău.

„Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău a acţionat rapid, fiind identificate 3 cadavre de porci mistreţi pe cursul râului Siret, în zona localităţii Cleja. Prin Serviciul de urgenţă, a fost solicitat sprijinul ISU Bacău. S-a constatat că acestea erau în stare avansată de putrefacţie, fiind improprii pentru recoltarea de probe. În conformitate cu legislaţia în vigoare, a fost dispusă măsura de neutralizare, sub responsabilitatea Consiliului Local”, a declarat dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău.



Oamenii cred că, cel mai probabil, mistreţii s-au înecat pe timpul iernii, când ar fi încercat să treacă râul pe gheaţă, dar aceasta s-ar fi rupt, iar acum, din cauza căldurii, au ieşit la suprafaţă.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014