27 noiembrie 2024

„Popoarele fara poezie sunt condamnate frigului”

La Sala Ateneu, sambata, 17 septembrie, de la ora 18.00, a avut loc festivitatea de decernare a premiilor Festivalului “Toamna bacoviana – 130”. Juriul, format din scriitori, critici, poeti, al carui presedinte a fost Gabriel Chifu, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, a stabilit unde merg premiile si banii. Premiul de Excelenta, acordat de Revista Ateneu, a fost atribuit poetului Sergiu Adam, cel care a lucrat la revista bacauana de cultura peste 42 de ani. Un alt bacauan, cel mai cunoscut exeget al operei bacoviene, care a scris primul articol despre Bacovia in anul 1964, Constantin Calin, a fost onorat cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. Poetului Nicolae Prelipceanu i-a fost acordat Premiul National “George Bacovia”, pentru opera si contributia constanta la aducerea mereu in memoria contemporanilor a creatiei bacoviene. Premiul “Opera Omnia” l-a primit poetul bacauan Ovidiu Genaru. A fost o sarbatoare a poeziei, a creatiei literare, a recunoasterii valorii si contributiei scriitorimii romane la pastrarea mereu vie a operei si vietii poetului George Bacovia. Valoarea premiilor, sustinuta financiar de Consiliul Judetean si Primaria Bacau, a avut formula 4-3-2-1. Mii lei. Cu o zi inainte, la Centrul Cultural “George Apostu” s-au decernat si Premiile pe 2010 ale Filialei Bacau a Uniunii Scriitorilor. Laureatii au fost Dinu Racheru, poet din Basarabia, Gheorghe Dragan, Constantin Severin, Victor Munteanu (pentru volumul Ranile vederii), Constantin Blanaru, Paul Blaj si Cornel Paiu. Cu aceeasi ocazie au fost stabiliti si premiati participantii la concursurile de poezie si eseuri ”Tinere Condeie”. Surprinzator sau nu, la fiecare categorie s-au inscris cate 50 de participanti din tara si strainatate, tineri pana la varsta de 35 de ani, fiind declarati castigatori Elena Parlog, la eseu, si Adrian G. Matus, la poezie. Au fost acordate si alte premii – il mentionam si pe cel acordat artistului plastic Marius Craita Mandra pentru reprezentarea operei bacoviene in creatia plastica. Am retinut, ca un corolar al intregii manifestari, finalul discursului poetului Ovidiu Genaru, un citat din creatia unui poet francez: “Popoarele fara poezie sunt condamnate frigului”. Organizatorii, Consiliul Judetean si Primaria Bacau, reprezentati la Sala Ateneu, la inchiderea oficiala a manifestarilor, de presedintele Dragos Benea, vicepresedintele Dumitru Braneanu – managerul proiectului -, de viceprimarii Roxana Mironescu si Dragos Luchian, au acordat diplome si plachete tuturor celor care au contribuit la desfasurarea activitatilor, persoane fizice, institutii, sponsori. In ansamblu, prestigiosii invitati la Festival, din tara, din Chisinau sau Cernauti, au apreciat la superlativ sarbatoarea dedicata lui Bacovia, o parte dintre ei fiind prezenti in Bacau si la manifestarile din 1971, atunci cand, a spus poetul Nicolae Prelipceanu, Bacaul a fost inundat de Bacovia, de poezia lui, o mare de oameni fiind participanti directi la sarbatoarea Poetului si Poeziei lui, o aluzie la faptul ca, in saptamana 12-17 septembrie 2011, bacauanii nu prea au avut timp de poezie si de Bacovia. Gabriel Chifu, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, a declarat ca “este foarte important ca la 130 de ani de la nasterea lui Bacovia, orasul care se legitimeaza in timp si se duce in perenitate cu el sa-l sarbatoreasca printr-o manifestare de anvergura nationala. Au fost niste zile dense, din punct de vedere cultural, intalniri ale scriitorilor prezenti din toata tara cu publicul, un colocviu in care am remarcat interventii interesante – as remarca pe cele ale lui Dan Cristea, Teodor Codreanu, Vasile Spiridon, Mihai Nicolae si altii. Desigur, au fost lansari de carte, vernisaje, intalniri cu elevii din licee si scoli, care s-au subsumat intr-un omagiu absolut adus acestei figuri emblematice pentru cultura bacauana si, evident, pentru patrimoniul national de valori.”
Gheorghe Baltatescu





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014