15 noiembrie 2024

Ponta(j) in cârje

Noul acord cu FMI se dezvalui românilor pic cu pic, prevederile lui ies la iveala doar atunci când presa intra, pe diferite cai, in posesia unor informatii, pazite cu strasnicie de ministri si cei care l-au semnat.

Maria Câmpeanu, cel mai dur ministru al Muncii de dupa 1990, secund ani de zile in minister, isi da arama pe fata tot mai des, de parca nu ar lucra in folosul românilor, ci a altora de aiurea. Ultima “semnatura” si-a pus-o pe o decizie care v-a prinde viata pâna la sfârsitul anului: vârsta de pensionare a femeilor va creste, progresiv, la 65 de ani, pâna in 2030.



Se egalizeaza, asadar, vârsta de pensionare a femeilor cu cea a barbatilor, cadorisiti si ei, din 2010, cu inca doi ani de munca la stapân. Mort, copt, bolnavi sau sanatosi, schiopi, chiori, cocârjati, cu fise medicale cât romanele din colectia de 5 lei, toti, barbati si femei trebuie sa traga, daca e nevoie chiar in genunchi, pâna la 65 de ani, pentru a se iluziona ca vor lua o pensie de doi lei. Nimeni nu stie, cum nu a stiut nici când s-au taiat salariile cu 25 la suta, daca FMI a cerut, cert este ca Guvernul aduce in discutie acelasi argument: fondul de pensii scade ingrijorator in fiecare an, numarul pensionarilor este mai mare decât al salariatilor.

Nu mai intram in detalii, nu mai amintim ca tot Guvernul, ca institutie administrativa, a scos pensionari pe banda rulanta prin anii ’90, a fost tacit de acord cu “pensii nesimtite” pentru anumite categorii profesionale. Va amintiti, nu? Daca barbatii o mai hârâie cum pot, vorbesc aici de cei care chiar muncesc din greu, pentru femei aceasta masura seamana cu o condamnare lenta la moarte, iar argumentele aduse din Europa cum ca femeile din Vest ies la pensie tot la 65 de ani nu se pliaza in niciun chip cu situatia familiala, cu sanatatea, conditiile de munca, de trai, de refacere a capacitatii de munca cu a femeilor din România, unde se manânca inca prost, iar asistenta medicala nu se compara cu a vecinelor lor de pe malurile Nisei, Dunarii de Sus sau Tamisei.

Pur si simplu, majoritatea femeilor din România sunt terminate dupa 60 de ani, putine dintre ele se mai uita in oglinda dimineata. Cât priveste “ratiunile economice” ale acestei decizii, nici ele nu stau in picioare. Prelungirea vârstei de pensionare, presupune salarii, deoarece 60 la suta lucreaza la stat, inseamna blocarea a mii de posturi, unde ar fi putut accede tineri, miile de tineri fara un loc de munca, care traiesc tot pe spatele statului, din somaj sau alte ajutoare sociale. Sa mai aducem in discutie productivitatea, eficienta celor care au trecut de 63 de ani?

Nici nu mai este important daca a zis FMI, important este ca, pâna la urma, aceasta hotarâre a fost promovata de ministrul Muncii din România, membru al PNL si al USL, coalitie aflata la cârma tarii, cu un program de guvernare de centru-stânga, alunecat in negura liberalismului haotic.


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014