Incendiu în municipiul Bacău
Miercuri, 07 ianuarie 2015, la ora 08.03, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în municipiul Bacău, strada 22 Decembrie, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la casa unui bărbat, în vârstă de 62 de ani. Construcţia are pereţii din cărămidă şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din tablă.
Incendiul a fost lichidat la ora 09.17.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii închise (lumânare), au ars aproximativ 10 mp din suprafața acoperişului, bunuri textile, de mobilier şi uz casnic dintr-o cameră de locuit.
Incendiu în comuna Poduri
Miercuri, 07 ianuarie a.c., la ora 08.50, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti a intervenit în comuna Poduri, sat Valea Soşii, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la casa unei femei, în vârstă de 82 de ani. Construcţia are pereţii din bârne de lemn şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din ţiglă.
Incendiul a fost lichidat la ora 10.30, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Poduri.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă coşul de fum deteriorat, au ars aproximativ 3 ml grindă lemn şi circa 6 mp perete din lemn.
Degajare țurțuri
Miercuri, 07 ianuarie 2015, la ora 13.22, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în municipiul Bacău, strada Lucreţiu Pătrăşcanu, pentru degajarea zăpezii şi ţurţurilor de pe sala de sport a Colegiului Naţional Gheorghe Vrânceanu.
Misiunea a fost finalizată la ora 14.10.
Incendiu în comuna Săucești
Miercuri, 07 ianuarie a.c., la ora 15.16, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în localitatea Săuceşti pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperişul casei unui bărbat, în vârstă de 34 de ani. Construcţia are pereţii din paiantă şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din plăci din azbociment şi carton asfaltat.
Incendiul a fost lichidat la ora 15.54, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Săuceşti.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă coşul de fum deteriorat, au ars aproximativ 10 mp din suprafața acoperişului.
Început de incendiu în comuna Asău
Miercuri, 07 ianuarie 2015, la ora 20.39, Garda de Intervenţie Comăneşti a intervenit în comuna Asău, sat Păltiniş, pentru lichidarea unui început de incendiu izbucnit la casa unui bărbat, în vârstă de 61 ani. Construcţia are pereţii din zidărie şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din tablă.
Incendiul a fost lichidat la ora 21.30, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Asău.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă necurățarea coşului de fum de funingine, a ars funinginea din interiorul coşului de fum.
Alarmă falsă
Miercuri, 07 ianuarie a.c., la ora 22.14, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău s-a deplasat în municipiul Bacău, strada Milcov, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament. La sosirea echipajului la locul intervenţiei s-a constat faptul că alerta era falsă, fumul provenind de la un scurtcircuit care a avut loc la centrala termică de apartament a proprietarului.
Misiunea s-a finalizat la ora 22.30.
Incendiu în comuna Pârjol
Joi, 08 ianuarie 2015, la ora 00.30, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti a intervenit în comuna Pârjol, sat Bărneşti, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unui bărbat, în vârstă de 76 de ani. Casa de locuit are pereţii din paiantă şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din plăci de azbociment.
Incendiul a fost lichidat la ora 04.10, în cooperare cu Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă al OMV Petrom S.A. Moineşti. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă coşul de fum deteriorat, au ars aproximativ 20 mp din acoperişul casei de locuit şi circa 40 mp din acoperişul adăpostului de animale.