În urma precipitațiilor căzute ieri, pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au intervenit pentru evacuarea apei din trei curți inundate, din satul Siretu (zona Siretu Deal), comuna Săucești, din două curți inundate (curtea școlii și curtea unei gospodării învecinate) în satul Lespezi, comuna Gârleni, dar și în comuna Filipești, unde s-a inundat o fermă de porcine.
Echipajele de salvatori au fost solicitate şi în comuna Mărgineni, la Tabăra de copii de la Valea Budului, unde în urma unei viituri puternice reţeaua de alimentare cu apă a fost colmatată şi era nevoie de apă potabilă.
Peste 100 de copii sunt în tabără, iar pompierii le-au dus, aseară, un transport de apă îmbuteliată. „Totodată, din cauza fenomenelor hidro-meteorologice ce s-au manifestat în zonă, drumul de acces către tabără a fost inundat și blocat de material lemnos, fiind greu practicabil.
Având în vedere aceste aspecte, alături de pompierii militari la fața locului au acționat reprezentanții Direcției Silvice Bacău, pentru îndepărtarea materialului lemnos de pe drum, și reprezentații Primăriei comunei Mărgineni pentru refacerea acestuia”, spune mr. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la ISU Bacău. Până la remedierea avariei survenite, Primăria comunei Mărgineni va asigura necesarul de apă potabilă pentru Tabăra de copii Valea Budului.