Pomenirea răposaţilor

În ziua de 2 noiembrie suntem invitaţi să ne aducem aminte de toţi aceia care au mers înaintea noastră cu semnul credinţei. În această zi se pomenesc toţi credincioşii răposaţi: rude, prieteni, cunoscuţi sau necunoscuţi, care parcă strigă mereu: „Aveţi milă de noi!”
Comemorarea tuturor credincioşilor răposaţi ne poartă, în mod logic, să medităm despre moarte. Este adevărat că moartea este şi rămâne un fapt negativ, la care natura noastră se răzvrăteşte. Cu toate acestea, Cristos a ştiut să facă din moarte un act de dăruire, de iubire, de răscumpărare, de eliberare. Acceptând în mod creştin moartea, noi o învingem pentru totdeauna.
Biserica învaţă că, după moartea trupului, sufletul poate subzista într-una din aceste trei ipostaze: prima este o stare de fericire totală prin vederea lui Dumnezeu în ceruri, dacă sufletul este cu desăvârşire curat; a doua este o stare de nefericire totală, cauzată de refuzul conştient dat lui Dumnezeu, stare identificată cu iadul; a treia este cea identificată cu purgatoriul, o stare tranzitorie. Sufletul aflat în această stare se ştie salvat şi, pentru că voinţa sa este de-acum conformă cu cea a lui Dumnezeu, acceptă cu bucurie purificarea necesară. Este şi o stare de suferinţă, născută din dorinţa intensă de a intra în împărăţia lui Dumnezeu, dorinţă cu atât mai dureroasă cu cât a dobândit o conştiinţă limpede asupra sfinţeniei lui Dumnezeu şi asupra gravităţii păcatelor proprii. Este şi o stare de speranţă, căci sufletul are certitudinea că va intra cândva în viziunea beatifică la care aspiră.
Aşadar, cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu, dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria cerului. Iată de ce Biserica ne invită în luna noiembrie să ne rugăm şi să ajutăm în mod deosebit sufletele din purgatoriu. Iar aceasta să o facem din toată inima. Să nu uităm că va veni momentul în care şi noi vom dormi în cimitir sub o lespede rece care va atrage sau nu atenţia trecătorilor. Iar din acel moment, noi vom fi cei care vom aştepta ca un suflet binevoitor de pe pământ să-şi împreuneze mâinile pentru rugăciune.
Să-i ajutăm pe cei răposaţi prin metoda cea mai eficientă: jertfa sfintei Liturghii. Fiind vorba de meritele lui Cristos, suntem siguri că Dumnezeu ne va asculta. Un alt ajutor pentru cei răposaţi poate fi rugăciunea noastră. Când ne rugăm pentru sufletele din purgatoriu nu-i cerem lui Dumnezeu să-şi retragă sentinţa pronunţată asupra lor, nici să sufere mai puţin. Prin rugăciunea noastră cerem doar ca Dumnezeu să grăbească procesul de purificare a sufletelor, primindu-le cât mai repede în fericirea veşnică. De asemenea, la toate acestea să alăturăm şi fragilele noastre merite pe care le-am câştigat prin faptele bune.

Pr. Silviu-Cristian Salca, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău