Doar 3.000 de familii au beneficiat de intretinere platita de Primarie
Primaria Bacau a promis in toamna anului trecut bacauanilor ca ii va ajuta “sa treaca mai usor iarna 2010-2011”. Din cei aproape 20.000 de consumatori bransati la CET, in jur de 3.000 au primit lunar ajutorul. Cei care s-au “legat” de CET pentru pomana din iarna trecuta au scos din buzunarul contribuabililor peste 21 de miliarde de lei vechi.
In toamna anului trecut, Primaria Bacau se batea cu pumnul in piept si promitea ca va veni in sprijinul bacauanilor pentru a-i ajuta sa suporte costul caldurii furnizate de CET. S-au stabilit atunci limite de venit foarte generoase pentru beneficiari (1318 lei pe luna pe membru de familie), ceea ce facea ca mare parte dintre consumatori sa fie eligibili pentru pomana. Primaria a pus insa o conditie obligatorie pentru acordarea ajutorului: semnarea unei conventii cu CET-ul, un act aditional la contractul dintre furnizor si asociatiile de proprietari. Multi proprietari de apartamente au mirosit ca ajutorul este doar o forma de a-i lega de CET-ul pe care administratia locala tine mortis sa-l resusciteze pompand in el miliarde din buzunarele tuturor bacauanilor.
Triati si conditionati
CET Bacau mai deserveste 20.000 de consumatori. Pe 12 octombrie 2010, Consiliul Local Bacau a aprobat, la propunerea primarului Romeo Stavarache, hotararea prin care se achitau costurile de incalzire pentru familiile sau persoanele singure care aveau un venit lunar de 1318 lei pe membru de familie. Aceasta subventie urma sa acopere tot sezonul rece 2010-2011. Mii de cereri pentru ajutor au fost depuse la primarie si la punctele de relatii cu publicul ale CET. Acestea au fost triate, astfel incat benefiociarii au ajuns sa fie intre 2599 (in noiembrie 2010) si maximum 3215 (in februarie 2011). “Foarte multi nu au indeplinit criteriile, ne-a declarat Elena Cirnu, purtator de cuvant al CET. Fie aveau doua proprietati, fie detineau alte bunuri care nu le dadeau dreptul la ajutor.” Cei mai multi consumatori ai CET s-au speriat de conventia pe care ar fi trebuit sa o semneze. Aceasta este pe perioada nedeterminata si le poate crea mari probleme la debransare.
Ajutor de caldura platit de la bugetul local consumatorilor CET:
noiembrie 2010 – 209.633 lei pentru 2599 consumatori
decembrie 2010 – 465.572 lei pentru 2925 consumatori
ianuarie 2011 – 521.015 lei pentru 3203 consumatori
februarie 2011 – 479.336 lei pentru 3215 consumatori
martie 2011 – 454.150 lei pentru 3073 consumatori
„Vor continua debransarile chiar daca s-au dat ajutoare. Asta a fost o pacaleala. Multi dintre cei care sunt la CET sau au fost indemnati sa se rebranseze spun ca nu se va mai da ajutor si la iarna. Incearca ei sa impiedice debransarile si au bagat zazanie intre cei de la CET, ajutati cu caldura, si cei care au centrala proprie, dar nu realizeaza nimic. Cei cu centrala proprie au fost pusi sa plateasca si pentru tevile care le trec prin apartament, iar altii au avut caldura platita de primarie!”
Constantin Petcu, presedinte Asociatia Milcov 7C
Centrale pe banii tuturor
Tot in sedinta din 12 octombrie 2010, consilierii locali au fost de acord si cu propunerea municipalitatii de a acorda un ajutor de urgenta locatarilor care sunt inca racordati la CET, astfel incat sa isi poata monta o centrala termica. Cuantumul aprobat al acestui ajutor este de 2.500 de lei. Motivul invocat la acel moment a fost faptul ca pentru acesti locatari se platesc pierderi pe retea semnificative. Conditiile impuse au fost ca beneficiarii sa fie consumatori izolati in condominiu, mai exact pana la 15 la suta din numarul de apartamente, dar nu mai mult de doi consumatori inca racordati la CET. Daca ajutorul de caldura a fost valabil pentru sezonul de iarna, respectiv pana la 15 martie anul acesta, pentru ajutoarele de centrala se primesc in continuare cereri. „Pana in acest moment, la Serviciul Public de Asistenta Sociala, din cadrul Primariei Bacau s-au aprobat 117 dosare pentru acordarea acestui ajutor. Mai sunt si alte dosare in lucru”, a explicat Ionut Tomescu, purtator de cuvant la Primaria Bacau. Si in cadrul sedintei de vineri a Consiliului Local a fost aprobata o alta lista de beneficiari. Opt familii se incadreaza in conditiile impuse de municipalitate si vor primi cei 2.500 de lei. Cu acestea, numarul beneficiarilor a ajuns la 125, suma cheltuita de la bugetul local fiind de 312.500 lei. Cert este ca suma acordata este mai mica decat necesarul pentru montarea unei noi centrale. In medie, o centrala noua costa 2.000 de lei. La aceste cheltuieli se adauga insa instalatii, calorifere si manopera,toate ducand costul acestei lucrari la peste 5.000 de lei. Odata cu ajutorul de 2.500 de lei, beneficiarii acestei hotarari sunt scutiti de plata taxei de debransare de la furnizorul de agent termic.
Andreea Gavrila
Doina Mincu