„BikeRun 14 Summits” este un eveniment sportiv 100% românesc de tip duatlon, organizat de Asociația Door To Outdoor din Bacău, cu scop caritabil. Prima ediție a avut loc pe 2 octombrie 2020.
Proiectul “BikeRun 14 Summits” s-a finalizat, luni 5 octombrie 2020 și a fost un real succes.
Poliţistul băcăuan Dan Gârleanu a reușit să alerge, să pedaleze și să ducă bicicleta în spate, pe cele 14 vârfuri de peste 2500 din România și a distanței dintre ele.
Timpul înregistrat de catre agentul şef de poliţie Dan Garleanu de pe primul pe ultimul vârf de 2500 de metri a fost de 72 de ore şi 45 de minute în condiţiile în care, bicicleta a fost transportată pe spate în creasta Munţilor Făgăraş, între Saua Caprei şi Vârful Urlea, pe o distanţă de aproximativ 30 de km.
Parcurgerea vârfurilor şi a crestei a fost deosebit de dificilă din cauza vântului care sufla în rafale de peste 50 km/h.
Prin acest proiect am dorit să atragem atenţia asupra lipsei alternativelor de mişcare în rândul persoanelor cu dizabilităţi. Am dorit să sprijin demersul Asociaţiei Door To Outdoor intitulat „Egali pe apă” de a achiziţiona 4 caiace adaptate şi echipamentul necesar şi construirea unui ponton destinat transferului din căruţ în caiac, a declarat poliţistul.
Prin proiectul „ Egali pe apă” se urmăreşte accesul la sporturi nautice pentru persoanele cu dizabilități din județul Bacău și din împrejurimi și promovarea mișcării și sportului în vederea creșterii calității vieții în rândul persoanelor cu dizabilități locomotorii.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.