5 noiembrie 2024

Polițiștii prezenți la școala de vară DIDASCALOS în Parohia Șerbănești

În această perioadă în Parohia Șerbănești are loc cea de-a cincea ediție a activităților de tip școala de vară, în cadrul Centrului Educațional Didascalos, prezența polițiștilor în mijlocul copiilor participanții fiind o tradiție. Astfel, vineri 23 iulie a.c., polițiștii de prevenire din cadrul I.P.J. Bacău, alături de colegii lor de la Serviciul Criminalistic, Serviciul Rutier, Biroul Siguranță Școlară și Serviciul pentru Acțiuni Speciale, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru Cel Bun” Bacău, au fost prezenți în mijlocul copiilor, purtând discuții despre cum să fie mereu în siguranță și despre cum să nu fie implicați în activităţi ilicite.

Cei peste 80 de copii, cu vârsta cuprinsă între 7 și 16 ani, au adresat poliţiştilor și jandarmilor întrebări despre activitatea pe care aceştia o desfăşoară şi modalitatea în care sunt prinşi infractorii. Ulterior, copiii au fost împărţiţi pe laboratoare astfel încât fiecare echipă să poată vedea materialele pregătite special de poliţişti și jandarmi pentru ei, dar nu înainte de a urmări o demonstrație de dresaj din partea ajutoarelor de nădejde ale jandarmilor, Olexa și Odeg, doi câini din rasa ciobănesc german, specializați pe patrulare, intervenție și prelucrare urmă. Poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale au prezentat echipamentele speciale pe care aceștia le deţin şi le folosesc în acţiuni şi modalitatea de funcţionare. Specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic au prezentat copiilor laboratorul criminalistic, trusele necesare prelevării mijloacelor materiale de probă şi modul în care persoanele sunt amprentate sau se culeg amprentele de la fața locului.



Poliţiştii Serviciului Rutier au transmis mesaje cu caracter preventiv privind traversarea corectă şi respectarea semnelor de circulaţie, unde, cum şi de la ce vârstă pot merge cu bicicleta, precum şi semnificaţia indicatoarelor rutiere. Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și Biroul de Siguranță Școlară au prezentat elevilor materiale video cu caracter preventiv, având ca teme prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, siguranţa pe internet, traficul de persoane, consumul de alcool și tutun, măsuri de prevenire a tâlhăriilor și furturilor, consecinţele nerespectării acestora și implicațiile legale.

Discuțiile interactive purtate de polițiști au vizat în special violența, modul de sancționare a acesteia și identificarea celor mai eficiente măsuri pentru adoptarea unui comportament non-conflictual și evitarea agresiuniilor de orice fel. În următoarea perioadă, polițiștii împreună cu celelalte structuri teritoriale ale M.A.I. vor fi prezenți în mijlocul copiilor, în cadrul școlilor de vară, a taberelor școlare sau în diverse locuri publice pentru o vacanță în siguranță.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri