În acest sfârşit de săptămână peste 800 de poliţişti au acţionat în judeţul Bacău, pentru ca cetăţenii să petreacă în siguranţă Adormirea Maicii Domnului.
Astfel, poliţiştii au constatat 46 de infracţiuni, au aplicat peste 800 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 250 000 de lei şi au reţinut 37 de premise de conducere.
În perioada 14 iulie – 16 august a.c., în judeţul Bacău poliţiştii au acţionat zilnic cu peste 100 de autospeciale , pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat şi creşterea siguranţei rutiere, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de acestă sărbătoare.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 46 de infracţiuni, dintre care 23 judiciare, 14 la regimul circulaţiei, una economică, restul faptelor vizând alte genuri de infracţiuni.
Pentru neregulile constatate poliţiştii au aplicat 824 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 244 291 de lei, dintre care 243 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 a ordinii şi liniştii publice şi 26 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
În urma activităţilor desfăşurate în trafic, pentru salvarea de vieţi omeneşti, poliţiştii au aplicat 502 sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. 195/2002privind circulaţia pe drumurile publice, iar ca măsură complementară au fost reţinute 37 de premise de conducere şi au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.
Exemple:
La data de 15 august a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii rutieri au oprit în trafic un autoturism care se deplasa pe strada calea Bârladului din municipiul Bacău.
La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din comuna Prăjeşti.
În urma verificării permisului de conducere aflat asupra conducătorului auto poliţiştii au observat că documentul prezintă alte prezinta alte culori şi înscrisuri decat cel oficial eliberat de autoritatile din Romania.
Tot din verificări a mai rezultat că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule
În cauza s-a intocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi uz de fals.
Poliţiştii au depistat în flagrant un bărbat de 42 de ani, din comuna Zemeş, care conducea un autoturism pe DC 180 A Zemeş, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
Un tânăr de 26 de ani, din judeţul Botoşani, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe D.N 11, în interiorul localitatii Sănduleni, cu viteza de 110 km /h.
Cel în cauză a fost sancţionat contraventional, iar complementar s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.
În urma controlului efectuat la o societate comercială din Tg. Ocna, s-a constatat că aceasta avea încasată suma de 889 lei fără a o putea justifica prin operaţiunile casei de marcat.
Faţă de administratorul societăţii s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 2000 de lei, iar suma de bani,a fost ridicată în vederea confiscării conf.art.4 din Legea 12/1990.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.