18 ianuarie 2025

Politistii, bombardati cu reclamatii

Inspectoratul de Politie Judetean Bacau si-a prezentat bilantul activitatii din primele 9 luni ale acestui an. Potrivit oficialilor institutiei, in aceasta perioada a crescut numarul sesizarilor facute de cetateni, insa la final agentii au constatat ca la mai bine de jumatate dintre reclamatii au batut drumul de pomana.

Inspectoratul de Politie Judetean Bacau a facut publica activitatea pe care a desfasurat-o de la inceputul acestui an si potrivit datelor de bilant, in aceasta perioada au fost executate peste 5.200 de controale si peste 1.300 de actiuni cu efective largite. In acelasi timp, au fost descoperite 1.675 de infractiuni, din care 1.248 in flagrant. "In aceasta perioada s-a raspuns la peste 28.000 de solicitari venite din partea cetatenilor, cele mai multe din mediul rural. Au fost retinute sau arestate 218 persoane, s-au confiscat bunuri in valoare de aproape 780 de mii de lei si 57 de arme de foc. Pe linie de ordine publica au fost aplicate peste 30.000 de sanctiuni", a declarat cms. sef Vasile Oprisan, inspectorul sef al IPJ Bacau.



Politistii spun ca reclamatiile nu se confirma

In primele 9 luni ale acestui an bacauanii au reclamat mai multe fapte la Politie. S-au inregistrat 15.376 de infractiuni sesizate, insa la final doar 6.494 au fost si constatate, mai putine decât in perioada similara a anului trecut. Politistii spun ca astfel, la aproape 58% dintre reclamatii au batut drumul de pomana. "Raportul dintre volumul de munca, respectiv numarul faptelor sesizate si volumul real al criminalitatii, adica infractiunile constatate, este de 42,2%, ceea ce inseamna ca doar atâtea s-au confirmat prin inceperea urmaririi penale", a mai spus Oprisan. In acest an au fost sesizate cu 5,5% mai multe infractiuni judiciare si cu 19,6% mai multe infractiuni economice. La acest capitol, judetul Bacau se situeaza pe locul 32 la nivel national, cu 2.272 de infractiuni la 100.000 de locuitori.
Geta Panaite



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img