27 decembrie 2024

Poliţiştii băcăuani vă reamintesc regulile priorităţii în trafic!

 Pentru prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea părții carosabile sau a vehiculelor care au acest drept, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să reducă viteza de deplasare și să circule cu atenție sporită:

 



la apropierea de trecerea pentru pietoni astfel încât să poată opri şi acorda prioritate de trecere;

 

în zona instituţiilor de învăţământ, a obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii;

 

la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun, în special a celor care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversarea străzii prin faţa mijlocului de transport;

 

la apropierea de unul sau mai mulţi pietoni care se deplasează pe partea carosabilă, indiferent de sensul de mers.

 

De asemenea, aveți obligația de a acorda prioritate de trecere:

 

în intersecțiile cu circulație nedirijată, tuturor vehiculelor care circulă din partea dreaptă;

 

la pătrunderea într-o intersecţie cu sens giratoriu, conducătorilor de vehicule care se află în interiorul acesteia;

 

autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară având în funcţiune semnalele luminoase şi sonore.

 

De reținut:

 

În intersecţiile cu circulaţie dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorităţii de dreapta se respectă numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecţie de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeaşi semnificaţie de prioritate sau de pierdere a priorităţii.

 

Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la acelaşi nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeţi verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-şi continua drumul în direcţia indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiţia acordării priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor care au drept de circulaţie.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img