25 decembrie 2024

Bilanț după primele șase luni

Polițiștii băcăuani își prezintă plusurile și minusurile din activitate

Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Bacău a făcut bilanțul activităților desfășurate în prima jumătate a anului 2018. Ca la orice analiză, au existat și plusuri și minusuri, de care chestorul de poliție Vasile Oprișan, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bacău nu s-a ferit să vorbească. Discuția a pornit de la implementarea a patru programe importante: Programul de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, Programul de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, Prevenirea violenței în familie și Prevenire a victimizării prin accidente rutiere.


Arme confiscate

În primele șase luni, polițiștii băcăuani au ridicat în vederea confiscării 76 arme, 845 bucăți muniție, 12 kg articole pirotehnice, 1.105 mc material lemnos, 15.720 kg metale feroase, 22 kg metale neferoase, 75 kg produse de protecție a plantelor, alte bunuri în valoare de 164.500 lei, precum și suma de 41.800 lei și 1.500 euro.

Se fură de pe raft

În ceea ce privește infracţiunile contra patrimoniului, măsurile stabilite anul acesta pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor au condus la diminuarea cu 10,9% a furturilor din locuinţe. Diminuări s-au înregistrat și la furturile de animale, păsări și materiale feroase şi neferoase. Creșteri s-au înregistrat la furturile din societăţile comerciale, motiv pentru care acțiunile polițiștilor vor fi prioritizate în următoarea perioadă pentru menținerea sub control a acestei categorii de infracțiuni.



„De menționat este faptul că 72,8% din furturile din societăți comerciale au fost comise în timpul programului de lucru (de pe raft). Comparativ cu semestrul I 2017, în anul 2018 numărul infracțiunilor de tâlhărie au scăzut cu 9,7%, iar infracţiunile de înşelăciune au scăzut cu 8,5%”

chestor de poliție, Vasile Oprișan, șeful IPJ Bacău


Siguranța rutieră, o preocupare permanentă

Pe linie rutieră, polițiștii continuă să sancționeze cel mai mult abaterile de la legislație. Peste 2.600 de conducători auto și-au pierdut carnetul de conducere în prima jumătate a anului, iar 809 de șoferi au rămas fără certificatul de înmatriculare în urma abaterilor constatate de organele de control. În șase luni s-au produs 120 de evenimente rutiere grave, chiar dacă sunt cu 18 mai puţine faţă de anul trecut.

„În acest an se vor adopta măsuri suplimentare care să vizeze atât componenta preventivă, cât și componenta de combatere, ținând cont de faptul că prevenirea victimizării prin accidente rutiere a fost stabilită ca şi prioritate locală a inspectoratului. Principalele cauze, care au condus la producerea evenimentelor rutiere grave au fost neacordarea de prioritate, viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum”,

chestor de poliție, Vasile Oprișan, șeful IPJ Bacău


Sute de persoane urmărite în Bacău

Structurile de supravegheri judiciare au urmărit anul acesta 188 persoane. Față de acestea, organele judiciare au dispus măsuri preventive neprivative de libertate. În aceeași perioadă, au fost formulate 43 sesizări către organele judiciare cu privire la încălcarea de către unele dintre persoanele supravegheate a obligaţiilor impuse, din care au fost admise 25, dispunându-se arestarea preventivă față de 23 inculpaţi (toţi aflaţi sub control judiciar). De asemenea, 7 persoane supravegheate au fost arestate ca urmare a comiterii unor noi infracţiuni, toate aflate sub control judiciar. Totodată, în perioada analizată, au mai fost arestate 29 persoane supravegheate ca urmare a condamnării definitive în cauza în care s-a dispus măsura. La sfârşitul perioadei analizate, se mai desfăşurau activități de supraveghere faţă de 208 persoane.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img