5 noiembrie 2024

Poliția Moinești, în Acțiunea “Blocada”

În perioada 19-20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moinești, împreună cu cei din cadrul secțiilor de poliție rurală arondate au desfășurat o acțiune în municipiu și în comunele limitrofe, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere şi a faptelor antisociale.

 În cadrul activităților au fost verificate 60 de autovehicule, au fost legitimate peste 80 de persoane și au fost efectuate testări cu aparatele din dotare.



  Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 25.000 de lei, au reținut 4 permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.

Polițiștii au identificat o femeie, de 31 de ani, din comuna Strugari, împotriva căreia Tribunalul Constanţa a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnată la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori în formă continuată şi exploatarea cerşetoriei.

  Cea în cauză a fost escortată şi depusă în Penitenciarul Bacău.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri