Polițiștii locali au intreprins, miercuri 10.06.2019 o acțiune de amploare cu efective sporite, în care au fost implicate toate birourile și compartimentele instituției prilej cu care au fost urmărite aspecte care vizează păstrarea curățeniei în locurile publice și respectarea normelor de conviețuire socială în municipiul Bacău.
Prima parte a acțiunii a fost una preventivă, desfășurată în intervalul orar 18.30-20.30, în parcurile, piețele și zona centrală a municipiului, în sprijinul polițiștilor locali venind un număr de 40 voluntari din cadrul instituției, ASCOR și a Federației Tinerilor din Bacău.
Cu acest prilej aceștia au participat alături de colegii noștri la comunicarea directă cu cetățenii municipiului, fiind distribuite peste 2000 de flyere cu informații și sfaturi privind sancțiunile contravenționale pentru nerespectarea normelor de curățenie și a prevederilor legale privind oprirea/ staționarea neregulamentară a autovehiculelor.
În a doua parte a acțiunii, între orele 20.30-24.00, polițiștii locali au legitimat un număr de 125 de persoane, fiind verificate 12 unități de învățământ și 3 unități de alimentație publică. Au fost aplicate un număr de 45 sancțiuni contravenționale în cuantum de 4.340 lei pentru nerespectarea normelor de curățenie (aruncarea ambalajelor provenite de la produsele alimentare și nealimentare, mucuri de țigări și coji de semințe pe domeniul public), oprire/ staționare neregulamentară, parcări pe trotuar, mașini expuse la vânzare, mașini parcate pe spațiul verde și pe locuri destinate persoanelor cu handicap, urmând ca pentru alte 51 de constatări să fie făcute verificări și dispuse măsuri de sancționare contravențională.
„Pe această cale, informăm cetățenii municipiului Bacău că ne dorim realizarea unui parteneriat poliție-cetățean, bazat pe respect reciproc, care să aibă ca scop păstrarea curățeniei și respectarea normelor de conviețuire socială, în vederea obținerii unui oraș curat, civilizat și sigur.
De asemenea, mulțumim voluntarilor implicați în activitatea desfășurată și cetățenilor care au răspuns pozitiv demersurilor noastre!”, se arată într-un comunicat al Poliției locale Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.