18 noiembrie 2024

Politia in actiune: statistici pozitive pentru judetul Bacau

Conform unui comunicat al IPJ Bacau, gradul de siguranță al cetățenilor din județ a atins, în primele patru luni ale acestui an, cel mai înalt nivel din ultimii ani.

În primele patru luni ale anului 2016 polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat acțiuni care au vizat menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea și descurajarea faptelor antisociale.



În perioada ianuarie –aprilie 2016 polițiștii au efectuat 423 de acțiuni cu efective mărite, 1 541 controale directe și au participat la peste 160 de măsuri de ordine cu ocazia adunărilor publice. De asemenea, au fost efectuate peste 7 000 de intervenții la solicitări prin Sistemul Național Unic al Apelului de Urgență 112.

În perioada analizată a fost înregistrată o scădere cu 7,4% față de aceeași perioadă a anului trecut a infracțiunilor sesizate, fiind cea mai mică valoare înregistrată din 2009 și până în prezent.

Pentru infracțiunile contra patrimoniului se constată o scădere cu 14,7% față de 2015. Infracțiunile de furt înregistrează un trend descendent, în perioada analizată fiind sesizate cu 17,8% mai puține sesizări cu privire la comiterea acestui gen de fapte.

Astfel, comparativ cu perioada similară din 2015, anul acesta s-au înregistrat cu 40,7% mai puține furturi din locuințe, cu 9,7% mai puține furturi din societăți comerciale, cu 41,5% mai puține furturi din autoturisme.

De asemenea, în județul Bacău s-au redus cu 31,9% tâlhăriile sesizate și cu 15,4% cele comise în stradă.

Polițiștii au desfășurat în cele patru luni ale anului 2016 acțiuni de prevenire și combatere a delictelor silvice, în cadrul cărora au fost aplicate 470 de sancțiuni contravenționale la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 476.130 lei. Au fost organizate 44 acțiuni și 329 controale, ocazie cu care au fost verificate 119 obiective și controlate 604 vehicule. S-a luat măsura confiscării cantității totale de 998,74 mc material lemnos, în valoare de 286.350 lei.

În domeniul piscicol au fost organizate 10 acțiuni și 14 controale, în urma cărora s-a confiscat cantitatea totală de 374 kg pește și s-au distrus 544 plase monofilament și 11 ambarcațiuni.

Pentru combaterea cauzelor generatoare de evimente rutiere, în scopul salvării de vieți, au fost organizate în cele patru luni 348 de acțiuni, în cadrul cărora au fost constatate 16 604 abateri de la normele rutiere.

În cadrul acțiunilor și a activităților de monitorizare a traficului rutier desfășurate anul acesta au fost applicate în total 21 267 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice. 19158 dintre acestea au fost aplicate conducătorilor auto, 1816 pietonilor, 165 conducătorilor de atelaje hipo, 126 conducătorilor de bicilete, mopede și motociclete.

De asemenea, au fost reținute 2385 permise de conducere și au fost retrase 645 de certificate de înmatriculare.

Poliţiştii din județul Bacău au intensificat în anul 2016 acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor și pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ.

Au fost efectuate 1965 de activități în zona unităților de învățământ, dintre care peste 1200 de patrulări în zonele adiacente și 725 activități educative- preventive desfășurate în școli și licee.

S-a redus cu 25,9% numărul sesizărilor referitaotre la fapte penale săvârșite în școli ți imediata lor apropiere, cu 20% număr elevilor victim ale infracțiunilor și cu 28,5% nnumărul elevilor care au comis fapte prevăzute de legea penală.

Rezultatele obținute se datorează și cetățenilor, care au înțeles necesitatea adoptării unei conduit corecte, dar și reprezentanților mass-media, care ne-au sprijinit în mediatizarea recomandărilor de natură a conștientiza cetățenii cu privire la riscul victimizării, efortul comun fiind încununat de rezultatele pozitive obținute la nivelul situației operative înregistrate în județul Bacău în primele patru luni ale acestui an.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014