15 noiembrie 2024

Poliția în acțiune

Controale efectuate de poliţişti pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice

La data de 31 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică Bacău, împreună cu reprezentant al Gărzii Forestiere au efectuat controale pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice şi a altor încălcări ale legislaţiei privind circulaţia şi comercializarea materialului lemnos pe raza de competenţă.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 90,82 m.c. material lemnos în valoare de 12.395 de lei.
Exemple:
Cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială din comuna Brusturoasa, poliţiştii au constatat că, în urma comparării stocurilor scriptice cu cele faptice, a fost identificată o diferenţă de 9,57 m.c. lemn de foc, motiv pentru care s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos şi sancţionarea contravenţională conform Legii 171/2010.



Totodată, în urma controlului efectuat la o societate comercială din Comăneşti, poliţiştii au identificat o diferenţă de stoc de 76,75 m.c. material lemnos. Poliţiştii au dispus confiscarea valorică a cantităţii de material lemnos şi sancţionarea contravenţională conform Legii 171/2010.

Ţigări confiscate de poliţişti

La data de 01 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei 2 au oprit pentru control, pe strada Vadu Bistriţei din municipiul Bacău, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din judeţul Vaslui.
În urma controlului autoturismului, în interior a fost găsită o sacoşă în care au fost depistate 200 de pachete de ţigări, netimbrate şi fără documente de provenienţă.
Țigaretele au fost ridicate în vederea înaintării acestora către Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava, conform prevederilor legale.

Depistaţi de poliţişti la volan, fără permis de conducere

La data de 01 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00 poliţiştii din Buhuşi au depistat un bărbat, de 57 ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere retras.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

La aceeaşi dată, poliţiştii rutieri au depistat un bărbat, de 63 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, în localitatea Cleja, fără a deţine permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

Urmăriţi naţional, depistaţi de poliţişti

La data de 31 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au depistat un tânăr de 22 de ani, din comuna Tamaşi, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Bacău.
Tânărul în cauză a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie și a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

La aceeaşi dată, polițiștii au depistat un tânăr de 19 de ani, din comuna Tamaşi, faţă de care prin sentinţă penală pronunţată de Judecătoria Bacău s-a dispus măsura internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Tânărul în cauză a fost internat în Centrul de Detenţie Tichileşti.

Cercetat penal pentru refuz de recoltare a mostrelor biologice de sânge

La data de 01 noiembrie a.c., o patrulă de poliție din Comăneşti, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în flagrant pe raza comunei Asău, un conducător auto în vârstă de 51 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare a mostrelor biologice de sânge.

Autori de furt prinşi de polițiștii din Filipeşti

La data de 01 noiembrie a.c., polițiștii din Filipeşti au identificat şi depistat doi tineri, de 18 şi 21 de ani, din localitate, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.
Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, în noaptea de 29/30 octombrie a.c., bănuiţii ar fi sustras din dependinţa proprietăţii unui localnic, un ham, în valoare de circa 1400 de lei, pe care poliţiştii l-au identificat pe o cabalină ce tracta pe drumul sătesc un atelaj hipo.
Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti şi predat păgubitului.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014