Poliţiştii au acţionat în mediul rural pe linie de circulaţie rutieră
Poliţiştii băcăuani au acţionat la data de 07 iunie a.c., în mediul rural, în intervalul orar 1500-2000 , pe linia disciplinării în trafic a căruţaşilor, bicicliştilor şi pietonilor, precum şi pe linia identificării persoanelor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.
Astfel, aproximativ 60 de poliţişti de la rutieră şi ordine publică au acţionat pe 88 de drumuri judeţene şi comunale, constatând 3 infracţiuni şi 178 de contravenţii, din care 165 la regimul rutier. De asemenea au reţinut 2 permise de conducere şi 4 certificate de înmatriculare, iar valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale a fost de 55130 lei.
Exemple :
La data de 07 iunie a.c., pe raza localității Cleja a fost identificat un bărbat de 45 de ani, din localitate, în timp ce conducea un moped neînregistrat şi fără a deţine permis de conducere. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind de 0,21 mg/l alcool pur în aer expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
Urmărit naţional depistat de poliţişti
La data de 07 iunie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 2 Poliţie au identificat și reținut un bărbat de 57 de ani, din Bacău, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Bărbatul, care era urmărit internaţional, are de executat o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.
Accident rutier în municipiul Bacău
La data de 07 iunie a.c., poliţiştii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident de circulaţie, care a avut loc la intersecţia străzilor Iosif Cocea şi Ştefan cel Mare din municpiu, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.
Din primele cercetări a rezultat că o femeie de 61 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Iosif Cocea, ajungând la intersecţia cu strada Ştefan cel Mare, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un bărbat de 63 de ani.
În urma producerii evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă.
Accident la Oituz pe fondul vitezei
La data de 07 iunie a.c., pe DN 11, în interiorul localităţii Oituz, poliţiştii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 43 de ani, din Braşov, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, într-o curbă uşoară la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac.
În urma producerii evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale.
De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă.
Tânăr de 23 de ani depistat la volan, fără a poseda permis de conducere
Un tânăr de 23 de ani, din Târgu Ocna a fost depistat de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză, pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumul public, fără a deţine permis de conducere.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.