Activităţi desfăşurate de poliţişti pentru prevenirea şi combaterea faptelor de braconaj piscicol şi deţinere de unelte de pescuit interzise
La data de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de braconaj piscicol îndreptate împotriva habitatelor naturale, a transportului, colectării şi comercializării ilegale a produselor şi subproduselor rezultate din activităţile ilegale de pescuit.
Astfel, poliţiştii au efectuat 4 percheziţii domiciliare la locuinţele unor tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 48 de ani, toţi din comuna Gioseni, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării, 5 plase de tip monofilament cu lungimea de aproximativ 230 m.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art.64 din O.U.G. 23/2008.
Arestat preventiv pentru nerespectarea măsurii controlului judiciar
La data de 20 aprilie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliţie Plopana au identificat și reținut un bărbat de 39 de ani, din localitate, care poseda mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Bacău.
Bărbatul în cauză se afla sub măsura controlului judiciar, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Întrucât acesta nu a respectat măsura controlului judiciar, la data de 20 aprilie a.c., instanţa a dispus înlocuirea măsurii cu cea a arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Urmărit naţional depistat de poliţişti
La data de 20 aprilie a.c., polițiștii din Buhuşi au identificat și reținut un bărbat de 42 de ani, din comuna Blăgeşti, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Buhuşi.
Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă de nouă ani şi şase luni pentru săvârșirea infracțiunilor de viol şi lipsire de libertate.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.
Poliţiştii de investigaţii economice au verificat operatorii din domeniul producerii şi comercializării produselor de mobilier
Polițiștii de investigare a criminalității economice, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău au acționat pe raza municipiului pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit cu ocazia producerii şi comercializării produselor de mobilier.
Au fost efectuate verificări la 14 societăţi comerciale.
În urma activităților desfășurate la data de 19 aprilie a.c., polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 90.000 de lei.
De asemenea, poliţiştii au confiscat 15.980 lei numerar, reprezentând contravaloare piese de mobilier pentru care nu existau documente legale de provenienţă sau a căror vânzare nu a fost evidenţiată în casa de marcat electronică.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, desfășurându-se activități de monitorizare a operatorilor economici sancționați.
În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din Bacău s-a constatat faptul că aceasta avea expuse în vederea comercializării mai multe piese de mobilier fără documente de provenienţă.
În cauză s-a dispus confiscarea contravalorii mobilierului pentru care nu se deţineau documente de provenienţă în cuantum de 14. 980 lei, fiind aplicată şi o sancţiune contravenţională în valoare de 20.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 1 lit. e din L 12/1990 rep.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.