Depistat de poliţişti la volan cu 1,63 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 10 ianuarie a.c, în jurul orei 19.00, o patrulă de poliție din cadrul Biroului Rutier Bacău, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au depistat în trafic, un bărbat de 45 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,63mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă a refuzat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului
La data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 21.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din comuna Roşiori, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. Peste această limită, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.