9 noiembrie 2024

Poliția în acțiune

Acţiune a poliţiştilor de la economic în Bacău

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău au întocmit 3 dosare penale și au indisponibilizat bunuri în valoare de aproximativ 4.420 de lei, în urma unei acțiuni pe linia respectării drepturilor de autor şi de proprietate industrială.



La data de 05 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău au acționat pe raza municipiului, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilicite în domeniul drepturilor de autor şi de proprietate industrială.
Astfel, în urma activităților desfășurate, au fost verificate 35 de unităţi economice şi au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 27.500 de lei.
Poliţiştii au indisponibilizat în vederea confiscării 581 de lei şi articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, purtând însemnele de identificare ale unor branduri de renume în valoare de 4.420 de lei.
Totodată, au fost întocmite 3 dosare penale reprezentanților unor firme, cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de Legea nr. 84/1998, constând în punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Mandate de executare a pedepsei închisorii, puse în aplicare de polițiști

Ieri, 05 decembrie a.c., poliţiştii din Faraoani au depistat un bărbat de 41 de ani, din localitate, pe numele căreia exista un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Pogoanele.
Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

O patrulă de siguranţă publică din acadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat un bărbat de 42 de ani, din localitate care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria Bacău.
Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 11 luni pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

Prins în flagrant de poliţişti după ce ar fi sustras un telefon mobil

Poliţiştii de investigatii criminale din Bacău au depistat în flagrant, un tânăr de 27 de ani, din localitate, având asupra sa un telefon mobil pe care l-ar fi sustras de la un bărbat aflat într-un mijloc de transport în comun.
Tânărul este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.
Recomandăm doamnelor şi domnişoarelor să fie mai precaute la modul în care poartă poşeta: întotdeauna aceasta să fie imobilizată de braţ sau să o ţină în partea din faţă a corpului, lipită de haină. Bărbaţii ar fi bine să poarte portofelul într-un buzunar interior, în partea din faţă, cât mai aproape de corp ! În nici un caz nu purtaţi banii în buzunarele din spate sau în cele laterale !!
La cumpărături nu purtaţi portofelul în plase, iar în mijloacele de transport în comun sau atunci când staţi la rând pentru cumpărături, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi, pentru că veţi avantaja hoţii!
Furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins ”din greșeală” în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul unde țineți banii sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima tertipului unui hoţ!




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014