Etichetă cu vechime
A primit-o Universitatea „Vasile Alecsandri” în ceas de sărbătoare, la început de decembrie 2021, fără să aibă aerul unui gest convenţional. Aşadar, s-a spus, nu centru (acela este unul), ci punct sau pol al interesului pentru limba română la toate vârstele ei.
De şaizeci de ani
Chiar de la începuturile lui, Institutul Pedagogic de 3 Ani din Bacău (cum s-a numit în 1961 actuala Universitate „Vasile Alecsandri”) a acordat disciplinelor filologice în general o atenţie specială. Margareta Fînaru, martoră a acelor vremuri (s-a născut în 1924 şi deţine o memorie neobişnuită), mi-a descris recent atmosfera debutului ei ca profesoară de limba română la Facultatea de Filologie din anii ’60, în Bacău. Se punea bază nu atât pe volumul de informaţii cât pe valoarea instrumentală a acestora. E ceea ce exprimăm uneori: nu e important ce ştii, ci mai ales ce ştii să faci cu ceea ce ştii.
Profesorii-publicişti
Din 1964, când a apărut seria nouă a Revistei „Ateneu”, filologii băcăuani au fost atraşi de forţa cuvântului tipărit şi au devenit colaboratori ai publicaţiei fondate de Grigore Tabacaru şi George Bacovia în 1925. Maria Gabrea (cu contribuţii la Gramatica Academiei), Stela Marica-Ionescu, Valerian Ciubotaru, Dumitru Alistar, Constantin Călin, Dragoş Şesan, Constantin Cojocaru ş.a. au semnat articole de lingvistică generală, de gramatică istorică sau descriptivă ori de limba română contemporană. În 1972, de pildă, consemnăm apariţia unui volum de „Studii şi cercetări ştiinţifice (Ştiinţe sociale)”, coordonat de conf. univ. dr. Traian Cantemir, de la Catedra de limba şi literatura română. Aici D. Alistar descrie calcurile lingvistice din limba franceză la scriitorii paşoptişti. Absolvenţii Filologiei de atunci recunosc că exigenţa şi stilul aplicat didactic al dascălilor le-au prins bine în munca de la catedră.
Rubrica „Pentru limba noastră”, din „Ateneul” de azi, are o vârstă notabilă.
Punem corect accentul?
O secvenţă din programul aniversar (6-10 dec.) a adus în atenţie sintagma professor emeritus. Prin anii ’80 circula o glumă: „Cum se accentuează corect: profésor sau profesór?” Răspunsul era dur: „Pe profesor nu se pune accent deloc”. În cazul nostru, professor (din latinescul professor, –oris) nu-şi va schimba locul accentului la nominativ, pentru că în limba latină nu există cuvinte accentuate pe ultima silabă.
Dar alumnii?
Am auzit rostit corect termenul în combinaţia Gruparea Alumni, adică în două silabe (a-lumni), şi nu în trei (a-lum-ni), pentru că e ca orice substantiv masculin: un alumn, doi alumni, după modelul un elev, doi elevi. Asta şi înseamnă alumn: „discipol, învăţăcel”. Lipseşte din DEX (2016), dar îl deducem din alumnat: „Denumire dată în Germania şi în Statele Unite ale Americii internatului şcolar”. Ioan Dănilă
