Pogorâre sau coborâre?

Modernizare refuzată

Când a venit vremea de a se construi o biserică cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, inclusiv în Bacău, au existat voci care cereau vehement renunţarea la învechitul pogorârea şi adoptarea modernului coborârea. Mai că era să reuşească acea insolită campanie dacă nu ar fi intervenit slujitorii bisericii. Aceştia au adus în discuţie dreptul unei credinţe de a-şi apăra teritoriul terminologic, invocând înainte de orice factorul tradiţie.

Reamintire

Reproducem definiţia din dicţionarele religioase: „pogorâre Coborâre. Pogorârea Sfântului Duh = una dintre cele douăsprezece mari sărbători domneşti ale Bisericii creştine, în amintirea zilei când Duhul Sfânt s-a pogorât asupra apostolilor în chip de limbi de foc, aşa cum Iisus promisese apostolilor înainte de înălţarea Sa la cer”.

Dublete sinonimice

Pentru că o serbăm la 50 de zile de la Învierea Domnului, mai este cunoscută sub numele de Cincizecime, dar mult mai răspândit este termenul Rusalii. Avem la îndemână şi sintagme: Ziua Duhului Sfânt, când prăznuim a treia persoană a dumnezeirii, sau Ziua cincizecilor. Mai există unitatea frazeologică Cincizecimea luminată, desemnând perioada dintre Paşti şi Rusalii.

Cât de vechi sunt termenii?

Cincizecimea apare la Bogdan-Petriceicu Hasdeu, în a sa Istorie critică a românilor din 1875. Rusalia (aceasta e forma de bază, deşi extrem de rar se foloseşte la singular) e consemnată de Codicele Voroneţean (Cernăuţi, 1885), iar pogorâre, provenit din slavul pogor „în jos”, ne trimite la Dosoftei, în secolul al XVII-lea.

Mai multe despre Rusalii

E interesantă pendularea semantică între sacru şi profan sau păgân. În afară de înţelesul benefic (orice sărbătoare religioasă purifică şi înalţă; în unele zone ale ţării, este precedată de stratul de Rusalii sau strada/sfredelul Rusaliilor, o sărbătoare situată cu 24 de zile înainte de Rusalii; rareori, rusaliile desemnează rugăciunile care se fac cu trei zile înainte de Înălţarea Domnului), există un sens negativ. În credinţele populare, rusaliile sunt fiinţe mitologice: zâne rele care declanşează calamităţi naturale şi schilodesc oamenii ori le sucesc minţile. (Sinonimele sunt drăgaice sau iele.) În poveşti, sunt prezentate ca aducătoare de nenorociri: „Omoară vite, aduc furtuni cu grindină, aprind case, după cum iau pe sus pe cei ce lucrează în zilele lor, mai ales la Rusalii. Nişte femei au ghilit pânza la Rusalii, altele au scuturat ţoalele în acea zi şi s-a stârnit un vânt mare care le-a zvârlit pânza şi ţoalele tocmai pe sârmele de telefon” (Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, de Ovidiu Bîrlea). Aici sunt de recunoscut Muma-Pădurii sau Fetele-Pădurii, dar şi zânii răi (Tatăl-Pădurii, Păduroiul ş.a.). Intrăm astfel în teritoriul practicilor foarte vechi, din Imperiul Roman, când erau admise trei sărbători destinate cultului morţilor: Teralia, Parentalia (ţinute între 13 şi 25 februarie) şi Rosalia, fixată în anotimpul călduros. Numele ultimei dintre sărbători trebuie asociat cu obiceiul, la romani, de a se depune roze/trandafiri la mormintele familiale şi de a da mese bogate în memoria celor dispăruţi. Acest al treilea ritual s-a impus întâi în mediul sătesc şi apoi în oraşe, ca obicei păgân, şi a supravieţuit chiar şi după oficializarea creştinismului, până astăzi, sub numele de Rusalii.

Înapoi la pogorâre

A discuta despre inutilitatea unui termen din limbajul religios este o adevărată impietate. Respectul faţă de cele sfinte se vădeşte şi în admiterea necondiţionată a vocabularului tematic din această sferă.