Absolventii de liceu au sustinut, luni, prima proba scrisa in examenul maturitatii, cea la Limba si literatura româna. S-au inscris 3.968 de candidati in intreg judetul. Accesul elevilor în salile de examen s-a facut numai pe baza actului de identitate, în intervalul orar 7.30 – 8.30.
Cu emotii, imbracati mai lejer decât la probele orale, candidatii au intrat timizi in salile de examen si dupa trei ore au iesit putin dezamagiti ca “nu au picat pe subiect”, ca asteptau proza si le-a cazut poezia. Cu totii insa spera ca notele vor fi bune.
Petrescu si Eminescu, Mihaescu si poezia modernista
Subiectele au fost structurate pe trei mari cerinte, fiecare notat cu 30 de puncte. Din oficiu s-au acordat 10 puncte. Absolventii de la profilul Real au avut la primul subiect un text la prima vedere din Cezar Petrescu, la subiectul al II-lea cerinta a fost ca elevii sa scrie un text argumentativ despre rolul campaniilor care promoveaza un stil de viata sanatos, iar subiectul al III-lea a fost realizarea unui eseu privind viziunea despre lume dintr-o poezie de Mihai Eminescu.
Candidatii de la profilul Uman au avut la primul subiect mai multe cerinte pe baza unui fragment din „Donna Alba” de Gib. I. Mihaescu, eseul de la al II-lea subiect a vizat importanta activitatilor de indrumare a lecturii elevilor, iar al treilea, poezia modernista apartinând lui Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Nichita Stanescu.
„Din totalul candidatilor care au fost inscrisi, 113 au absentat si niciun elev nu a fost eliminat.”
prof. Claudia Merticaru, inspector scolar
Urmatoarea proba din aceasta prima sesiune este la Limba si literatura materna (care se va desfasura azi), apoi vor fi, pe rând, proba obligatorie a profilului, pe 2 iulie, si proba la alegere a profilului si a specializarii, vineri, pe 4 iulie. Luni, pe 7 iulie, vor fi afisate primele rezultate, iar cele finale, dupa rezolvarea eventualelor contestatii, pe 11 iulie.