„Poezia este ceea ce se vede din Dumnezeu”

Valentin Busuioc, poet și dramaturg, consilier prezidențial, născut în Buda-Blăgești, are sufletul lipit, prin istoria familiei sale, și de Buhuși. Participând, în vară, la lansarea monografiei acestui oraș, a dedicat un poem acestui volum:
„Suflet de buhușean
monografiei orașului Buhuși
apropie-te
nu-ți fie teamă

știu că ești doar o carte și ți-e frig

te iau la pieptul meu
te încălzesc

așa am făcut și cu inima mea.”
Primit cu aplauze și în mediile literare occidentale, Valentin Busuioc, spirit profund, de o mare sensibilitate, novator, se bucură și de aprecierea criticilor noștri literari. „Câtă exactitate atâta evadare pare să fie paradoxul constitutiv al poeziei lui Valentin Busuioc”, scrie Constantin Abăluță. „Conceptul de «realitate» asupra căruia se fixează poemele lui Valentin Busuioc, nu se reduce la contactul epidermic cu lucrurile, ci, infinit mai mult decât asta, angajează «divinul» pe care obiectele îl revelează și îl ascund totodată […], Valentin Busuioc scriind astfel o poezie a substanței”, apreciază Octavian Soviany. Care este următorul său proiect literar?…
„Mai înainte de toate, se cuvine a preciza că încă de mic am luat contact cu Poezia, poate chiar în clipa în care, înainte de a-mi povesti despre războaiele mondiale la care a participat, bunicul a avut grijă să-mi arate palmele lui bătătorite de muncă și rănite de schije, în care numai eu, copilul, vedeam că linia vie îi era singura rană nevindecată… Cam așa a început aventura Poeziei cu mine. Și bine a făcut…
În ceea ce privește activitatea mea literară actuală, cel de-al optulea volum de poezie pe care am îndrăznit să-l scriu și pe care urmează să-l public ( «Coli de scris», Editura Junimea, 2018), în cei 25 de ani de la debutul editorial și în cei 30 de la cel publicistic, este unul care definește pe deplin evoluția mea poetică.
De ce «Coli de scris»!?… Poate și fiindcă eu aștern poeziile pe locul în care simt că ele pot visa cel mai bine, și anume pe colile de scris, dar și fiindcă simt cuvintele ca și cum s-ar scurge din mine, cerneala fiind adevăratul meu sânge… Mai multe, oricum, nu știu nici eu… Dar simt că aceste coli de scris, de vreme ce sunt fericite că țin la piept o poezie, au un corp al lor, au o inimă, dar mai ales au un suflet – după cum sunt și capitolele care alcătuiesc volumul.
Desigur, cititorul se poate întreba ce caută atâta moarte amestecată până la contopire cu viața în acest volum?… Iar aceasta este doar una dintre multiplele întrebări… La urma urmei, ce este Poezia, ce ne arată anume ca noi să vedem?… Desigur, mulți vom răspunde că nu vrea nimic, că nu ne arată nimic, dar
numai Poetul poate spune că Poezia este ceea ce se vede din Dumnezeu… Căci mai mult nici nu trebuie să se vadă, dacă nici cu atâta nu putem fi fericiți și ca mai apoi să fim și împliniți”, mărturisește poetul.