L-am descoperit pe Adrian Matei, Poetul, așa cum descoperi un bob de rouă care te întâmpină într-o dimineață cu un zâmbet care vrea să-ți revitalizeze toate energiile pozitive, să-ți dezmorțească speranțele și să-ți ofilească gândurile negre care s-au culcușit în tine. Adrian Matei este un trubadur care cântă fascinat de universul unei game speciale. Gama pe care o folosim noi, orgolioșii europenii care ne credem (și) stăpânii inelelor muzicii, are șapte sunete, nu opt, pentru că al doilea do, zice proful de muzică, este o repetare a primului, mai exact este cu o octavă mai sus decât primul. E ca la anotimpuri, ar zice un utilizator de abac: dacă începem enumerarea cu o primăvară și o terminăm cu primăvara următoare, nu înseamnă că anul are cinci anotimpuri. În lume există însă și game cu o singură notă, cu două, cu trei și așa mai departe; chiar și game cu mai mult de opt note. Trubadurul Adrian Matei cântă într-o gamă cu doar trei note. Acestea nu sunt însă note obișnuite. Au aura unor copii din flori loviți de norocul inocenței și parfumul florilor care-au îmbobocit doar pentru tine. Nume lor: iubirea, dragostea și amorul. Dacă nu ești atent, ai impresia că trubadurul cântă pe o singură notă, dar când îți conectezi spiritul la armoniile stihurilor sale descoperi că fiecare dintre note are stihiile, prăpăstiile și piscurile sale estetice.
Devotat (modern) al lui Cupidon, Adrian Matei ,,își afirmă îndrăgostirea, în toate metamorfozele ei, de la iubirea serafică, astrală până la amorul în care trupul de sirenă al iubitei îl lasă fără minte” (Cassian Maria Spiridon). Cu dezvoltări ideatice seducătoare și în proză, ,,unde folosește un mozaic tematic și lingvistic care păstrează unitatea condiției umane mereu în căutarea optimismului necesar supraviețuirii” (Culiță-Ioan Ușurelu), Adrian Matei trimite în orizonturile poematice șoapte fără de oftat, zvârcoliri cu leacuri la purtător, prăbușiri iubite de pasărea Phoenix, lumini înnobilate de măreția umbrelor, ghicituri neiubite de ghioc, (post)frunziste eve și (post)moderni adami, esențe de vitriol care oblojesc doruri, fulgere și trăsnete mângâietoare din care înalță un imperiu estetic în care ar pohti să aibă reședință de suflet chiar și cei orfani de incendiile inimii.
,,Poemele unui îndrăgostit” (Iași, Editura Timpul, 2021), al treilea său volum de poezii, poate fi, zice criticul literar Ioan Holban, un proiect ,,al resurecției, azi, a poeziei neoanacreontice”. E un fel de sărbătoare a unui răsărit care se încăpățânează, psalmodiind seducător pe doar cele trei note, să nu ofere prea multe șanse apusului. Iată o bijuterie (,,Al nouăzeci și nouălea poem”) pe care-ai vrea s-o porți la orice sărbătoare a dorului: ,,În ora ce a trecut/ de nouăzeci și nouă de ori/ m-am gândit la tine,/ de treizeci și trei de ori/ mi-am amintit/ de cele trei minuni ale tale,/ de unsprezece ori/ nu ți-am putut alunga imaginea/ preț de nouă secunde/ și o singură dată/ te-am iubit…” Poemele sale pot fi leac pentru dor: ,,Dacă mi-e dor de tine/ Îmi întind mâna/ Și ating luna,/ Dacă mi-e dor de tine/ Îmi înec frământul/ Și sărut pământul,/ Dacă mi-e dor de tine/ Îmi închid pleoapele/ Și calc peste ape.// Dar nu am motive/ Să-ți caut iubirea/ Atâta timp cât respiri lângă mine./ Încă, nu mi-e dor,/ Mi-e bine…” (,,Al zecelea poem”). Dacă vrei un motto la o scrisoare de dragoste, îl poți cita pe Adrian Matei: ,,Dacă aș compara o floare/ cu tine/ ea nu ar putea înflori în fiecare zi/ ca tine. Dacă aș compara o stea/ cu tine/ ea nu ar putea străluci în fiecare zi/ ca tine./ Dacă aș compara cerul/ cu tine// el nu ar fi senin în fiecare zi/ ca tine./ Dacă aș compara o chitară/ cu tine/ ea nu ar cânta în fiecare zi/ ca tine./ Dacă aș compara o poezie cu tine/ ea nu ar atinge sufletul în fiecare zi/ ca tine.// Și atunci…/ te compar/ cu mine” (,,Al șaptezeci și șaptelea poem”).
Adrian Matei, o mini-sinteză critică… ,,Poezia, ca și iubirea: Adrian Matei” (Cristian Livescu). Poezia sa ,,redescoperă plăcerea cultivării unor sonuri elegiace ce par a veni din alte timpuri, cu întorsături de romanțe uitate în suflete muiate în nostalgii, cu armonii simboliste și imagini neo-romantice…” (Constantin Dram). ,,Îndrăgostitul transfigurat de Adrian Matei, în nu mai puțin de una sută de poeme, este un artist de tip baroc, convins că adevărata plăcere a erotismului «inimaginabil» stă în schimbare, în ars amandi, în ideea că adevărul este invizibil și frumusețea e pură și inaccesibilă spiritelor mercantile” (Petre Isachi).
Voce deghizată în acorduri de muezin care ne cheamă fără pauză la rugăciunea îndrăgostirilor, ,,suflet în zeghe”, Icar cu aripi care nu pot fi topite nici de îndrăznelile zborurilor printre ,,raze de caldă pasiune”, rănit uneori de prea ,,grea singurătate”, Adrian Matei este un nume despre care vom tot auzi în sărbătorile tainice ale sufletului nostru.
Poemele unui îndrăgostit fără de leac
