– „Programul tomate 2017” a prins rădăcini adânci, în tot judeţul, peste 40 de legumicultori solicitând subvenţii de la stat
Succes neaşteptat al „Programului tomate 2017”, derulat prin Direcţia pentru Agricultură Județeană Bacău. Astfel, de la demararea acestuia, peste 40 de agricultori din tot judeţul au depus cereri pentru sprijinul de la stat de 3.000 de euro.
Cei mai mulţi beneficiari înscrişi sunt din zonele Răcăciuni şi Stănişeşti, recunoscute drept bazine legumicole importante ale judeţului, dar solicitări au venit şi din Hemeiuş, Racova, Faraoani, Helegiu, Mănăstirea Caşin şi Tamaşi etc. Majoritatea agricultorilor, însă, de la început au declarat că vor începe să valorifice marfa abia în etapa finală a programului, respectiv noiembrie – decembrie, întrucât nu avut răgaz, iarna trecută, să încălzească serele pentru a produce răsaduri.
Primele producţii, în sudul judeţului
Din fericire, mai există şi fermieri care au insistat să iasă cu prima producţie în această primăvară. Pe Solomon Crucianu (foto), un fermier de doar 25 de ani, l-am găsit în satul Fichiteşti din comuna Podu Turcului, situat la circa 100 de kilometri de Bacău. Face parte dintr-o familie numeroasă, cu opt fraţi – trei băieţi şi cinci surori.
S-au născut şi au copilărit în Bârlad, la o aruncătură de băţ de Podu Turcului, dar familia deţine ceva teren în satul natal al părinţilor, locul de unde, de altfel, se întreţin cu toţii. Le simţi din prima tonusul pozitiv şi, mai ales, seriozitatea în toate. Ai putea gândi că tocmai religia (creştini penticostali) i-ar determina să fie aşa. În fapt, e vorba doar de felul lor de-a fi. Cert este că tânărul, împreună cu cei doi fraţi, Adrian de 21 de ani (student la Agronomie, în Iaşi), Daniel, de 37, şi cu părinţii lor, desigur, a reuşit să amenajeze, pe mai mult de 1.000 de metri pătraţi, solarii în care a avut grijă să cultive tomate.
„Bunicul a fost aici brigadier, înainte de ’89, iar după revoluţie am început să cultivăm cu toţii varză. Apoi, tata a fost indisponibilizat de la fabrica de rulmenţi din Bârlad şi, cu banii luaţi drept compensaţie, ne-am cumpărat o semănătoare. De atunci, facem grădinărit, puţin câte puţin, până am ajuns aici”, povesteşte tânărul fermier. Judecând după talia de acum a plantelor, ne putem aştepta ca, în curând, pe pieţele din judeţ, să avem primele roşii autohtone. „O mare parte din producţie va fi valorificată în piaţa agricolă din Podu Turcului şi, mai puţin, în Bârlad, întrucât puterea de cumpărare a scăzut mult de când oraşul a început să cadă economic”, mai explică fermierul nostru.
„Este primul beneficiar din judeţ care a plantat tomatele în seră. De aceea, în primă fază, pe lângă măsurarea dimensiunilor solariilor, pentru a vedea dacă se încadrează în limitele minime prevăzute de programul de minimis, am verificat şi existenţa culturilor. Următoarea deplasare în teren se va face la momentul rodirii, pentru a verifica dacă poate recolta cel puţin 2 kilograme de tomate pe metrul pătrat astfel încât să se încadreze în cantitatea minimă de 2 tone de producţie, aşa cum prevăd regulile în acest program”, a declarat ing. Mihaela Trandabăţ, consilier în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Bacău.
Reamintim că, prin schema de ajutor de minimis, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) sprijină cultivatorii de tomate în spații protejate (sere și solarii), acordându-le anual câte 3.000 de euro pentru producţii de minim 2.000 de kilograme obţinute pe o suprafaţă de cel puţin 1.000 de metri pătraţi. Susținerea se acordă pe o perioadă de 8 ani, fermierii trebuind, în schimb, să facă dovada obținerii unei producții de minimum 2 kg tomate/mp, să valorifice o cantitate de minimum 2.000 de kg de roşii, dovedită cu documente justificative, în perioada de extrasezon (în lunile ianuarie – mai, respectiv noiembrie – decembrie).
Producătorul poate să își valorifice producția oriunde în piață, în târguri, magazine, la bufete și restaurante, unități de procesare, cu condiţia de a face dovada vânzării cu carnetul de comercializare. Dacă nu va reuşi să valorifice producţia în ciclul 1, ianuarie – mai, agricultorul poate să o completeze în ciclul 2, în noiembrie – decembrie.