O zonă parcă predestinată cultivării viței de vie, cu un microclimat foarte prietenos, cu ierni blânde și coline însorite. Spre finalul anilor ’80, se obțineau aici producții de 25 -30 tone de struguri la hectar, de o calitate deosebită. Centrul de vinificație de la Dealu Morii a fost cel din urmă bastion, din seria celor 10 din 12, care au aparținut de Vinalcool.
Nu au mai rezistat economiei de piață. Ultima tentativă a unei societăți, de a face acolo ceva profitabil, din struguri care nu mai existau, a generat evaziune fiscală. Și implicit… răspundere penală. De ce și-a închis societatea porțile acum mai bine de un an? S-a scris în presă. Cum de s-a ajuns aici de-a lungul timpului? Întrebarea este mai mult retorică. O vorbă românească, cu miez de înțelepciune, zice așa: „Prinde orbul, scoate-i ochii!”.
Cum a fost?
Povestea vinului băcăuan este știută cel mai bine, tocmai de cei care și-au dăruit timpul lor de trăitori pe aceste meleaguri, unei pasiuni devenite profesie. Au făcut din meserie… o artă. Este o artă să știi să lucrezi pământul, ca să îți dea – de multe ori nu îndeajuns pe măsura trudei – roadele pe care i le ceri. Odată primite, important este să știi și cum să le valorifici. Capitol la care, agricultura României se află astăzi în suferință, sufocată de importuri. Iancu Mârzac se numără printre cei care, în fuiorul celor 76 de ani adunați din caierul vieții, a împletit și… corzi de viță. A ajuns de tânăr la Dealu Morii. Timp să cunoască și să se implice în ceea ce avea să devină centrul de vinificație de acolo. S-a născut pe 22 august 1942, tot într-o zonă viticolă, mai spre sud, în comuna Galbeni, sat Tănăsoaia.
Localitatea se află acum în județul Vrancea, după desființarea regiunilor, în 1968. Primele clase le-a făcut acolo. Între 1956-1959, a urmat cursurile Școlii Profesionale de Viticultură Vinificație Nicorești, după care a fost încadrat la Vinalcool Bacău, la Uzina de Vinificație Podu Turcului. Pe 15 iulie 1959. Ține bine minte data. Când se anunța deja finalizarea colectivizării, în 1962, este recrutat în armată. La parașutiști, unitatea de la Buzău. Un an de zile a fost comandant de pluton. Doi ani mai târziu, în noimbrie, a fost „lăsat la vatră” cum se spunea, revenind la locul de muncă. A mai lucrat aproape un an. Se întrezăreau deja premizele înființării unui nou centru de vinificație, mai mare, la Dealu Morii. A fost trimis acolo. Avea 21 de ani când a primit o funcție de răspundere. L-a ajutat poate și… armata.
„Când am venit la Dealu Morii, era o unitate mică. A fost înființată în 1956. Funcționa într-un fost conac boieresc, ca o bază volantă, pentru prelucrarea primară a strugurilor. Prima care a răspuns de activitate a fost Florica Pană. Până când am venit eu se perindaseră 7-8 șefi. Dacă se produceau 30 de vagoane (300 tone)! La acel moment se colectau numai struguri hibrizi. De la producătorii particulari și de la noile CAP-uri (Cooperative Agricole de Producție). Primele 6 hectare, cu vie nobilă, au fost plantate în 1962.” Atunci a cunoscut-o pe Maria, care era laborantă. Și-au întemeiat împreună o familie frumoasă, ajungând acum străbunici. A devenit… de-al locului.
„Satisfacția apare după ce ai rezultate”
Odată cu împărțirea teritorial-administrativă au apărut inițiativele. Noua conducere a județului Bacău a cerut, celor din teritoriu, ca fiecare, pe domeniul lui de activitate, să vină cu propuneri de modernizare. „Împreună cu inginerul șef Constantin Nicolau, care era și el de loc de aici, din Calapodești, am depus la partid două proiecte. Pentru construirea unei Uzine de vinificație, cu capacitate de 700 vagoane pe an, și a unei fabrici de conserve.
Fabrica de conserve urma să prelucreze fructele căzute, de la IAS-urile (Întreprinderile Agricole de Stat) care aveau plantații de livezi: Podu Turcului, Măldărăști, Benești, Vultureni, de la CAP-urile și producătorii particulari.” „Centrala” de la București a aprobat doar centrul de vinificație. În locul fabricii de conserve s-a înființat Stațiunea pentru Mecanizarea Agriculturii, Dealu Morii. Lucrările au început în 1971, și s-au finalizat după 2 ani. S-au asfaltat 600m de drum, cale de acces. Dealurile și-au schimbat configurația. Au început plantările cu soiuri de viță nobilă.
”Terenurile erau «odihnite». Nu au fost exploatate decât superficial… înainte. Mai mult pentru pășunat. S-au amenajat terase. La începutul anului 1990, erau pe rod 300 ha cu Fetească Albă, 210 ha cu Riesling Italian, 20 ha cu Aligote, 30 ha cu Sauvignon Blanc, 20 ha cu Otonel, 60 ha cu Băbească și 30 ha cu Cabernet. Pentru struguri de masă erau 80 ha cu Ceasla și 30 ha cu Cardinal. Face-ți o socoteală!?” În 1988, toată producția de Fetească (vin alb) a mers la export, în Japonia. Spre satisfacția producătorilor de aici, niponii au cerut ca pe etichetele de pe sticlele de trei sferturi, ambalate la ei – vinul a fost cărat vrac în vagoane trimise tot de ei – să apară ca zonă de origine, nu Podgoria Zeletin, ci exact locul de unde au cumpărat marfa. Așa s-au tipărit… doar pentru ei, etichete cu… Podgoria Dealu Morii.
După…!
Anul 1990 a fost unul ploios. Prin lege, s-au retrocedat terenurile înapoi, pe fostele parcele. “A fost cea mai mare greșeală. L-au «bucățătălit». Oamenii nu aveau cu ce să-l lucreze! În 1970 aveam 90-100 de lucrători în campanie. În 1989, doar 25-30, la atâtea hectare. Se mecanizase totul. Am închiriat un elicopter pentru stropit via. I-am găzduit pe cei 2 piloți și pe mecanici, la mine acasă. Erau să-mi impute și soluția cu care am stropit. Când au preluat turcii Vinalcool-ul, aveau deja Berea, primul lucru pe care l-au făcut a fost, să vândă cele 360 de budane de stejar, aflate în depozit. Budane cu capacitate de la 1500 litri, pănă la 6500 litri.
Nu mai vorbesc de cele 60 de cisterne din fibră de sticlă și multe altele.” Iancu Mârzac s-a pensionat în 1999, pentru că struguri… nu mai erau. ,,Au venit noii administratori să mă angajeze la firma lor. Să le fac vin «Morărița» de 6 grade. Din zahăr, drojdie, coloranți și arome. Le-am spus că pot să-mi dea cât or vrea. Eu nu pot să omor lumea. E sărăcie. Omul dă un ban, și bea ce crede că scrie pe etichetă!” Ar mai fi multe de povestit despre oamenii și locurile care au legătură cu acest subiect. Străbunicul Iancu Mârzac are grijă de bucățica lui de vie, îngrijită cu suflet.
Închei periplul prin județ, pentru a trage o linie, sub o socoteala care nu mulțumește pe nimeni. Ne va lămuri cumva, directorul actual al Vinalcool, inginerul Dan Mandrea, care împlinește astăzi 74 de ani. La mulți Ani!
